Noi detalii în cazul tragediei aviatice de la Suceava. Ce spun martorii. "Bucuria lui Bogdan. Era atât de fericit că o să aibă cu ce zbura"

Noi detalii în cazul tragediei aviatice de la Suceava. Ce spun martorii. "Bucuria lui Bogdan. Era atât de fericit că o să aibă cu ce zbura" / Foto: Captură video Realitatea Plus
Noi detalii în cazul tragediei aviatice de la Suceava. Ce spun martorii. "Bucuria lui Bogdan. Era atât de fericit că o să aibă cu ce zbura" / Foto: Captură video Realitatea Plus

Apar noi detalii în cazul tragediei aviatice din Suceava, în care doi bărbați au murit.

Avionul deținut de Bogdan Adomniței, fratele fostului ministru al Educației Cristian Adomniței, s-a prăbușit în urmă cu două zile, iar el și pilotul au murit în urma impactului cu solul. Anchetatorii încearcă acum să stabilească care sunt cauzele tragediei aviatică.  Cazul este cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ajutați de reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile.

Până acum aceștia ar fi aflat că Bogdan Adomniței a plecat cu avionul de pe Aerodromul Frătăuți, aflat la 50 de kilometri de Suceava. Totodată, se bănuiește că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, se afla la manșa aeronavei - Aerosport WT9 Dynamic, înmatriculată în Letonia - pe care o cumpărase în urmă două săptămâni. Afaceristul lua cursuri de pilotaj, iar în cabină îl însoțea Marcel Iliese, un instructor cunoscut din România, cu o experiență vastă, în vârstă de 57 de ani, fost pilot militar și pe avioane de linie, relatează Pro Tv.

VEZI ȘI: Un avion s-a prăbușit la Suceava. Două persoane au murit

Victimele ar fi fost găsite abia după 3 ore de la producerea accidentului

Epava aeronavei a fost găsită de poliție în jurul orei 19:00, în localitatea Hurjueni, în apropiere de granița cu Ucraina. Se presupune că între momentul producerii accidentului aviatic și cel în care au fost anunțați salvatorii să fi trecut cel puțin 3 ore. Un cioban este cel care a sunat la 112 și a semnalat prezența epavei avionului pe un câmp. 

"Copiii au văzut un avion căzând cu vârful în jos. Fratele meu a zis că poate fac o acrobație, dar copiii au zis că nu s-a mai ridicat avionul. La aproximativ 3 km erau ei de unde s-a întâmplat incidentul", a spus un martor.

VEZI ȘI: Un avion s-a prăbușit la Suceava. Cine sunt cei doi bărbați care au murit. Unul dintre ei este fratele unui fost ministru PNL - Foto

Aeronava, una de "timp frumos"

Tragedia s-a petrecut în timp ce era în vigoare cod galben de vreme severă, care a dus ploi şi vânt puternic. Avionul cu care s-a prăbușit Bogdan Adomniței costă în jur de 100.000 de euro la mâna a doua. Unii specialiștii din aviație spun că este o aeronavă de "timp frumos" și că nu este indicat să zbori cu ea prin ploaie și vânt.

După impactul cu solul, din avion nu a mai rămas practic nimic, la fața locului putând fi văzute doar bucăți din aeronavă. Bogdan Adomniței și Marcel Iliese nu au avut practic nici o șansă de supraviețuire.

Pilot: Bucuria lui Bogdan. N-am văzut copil așa bucuros, era atât de fericit că o să aibă cu ce zbura

"Bucuria lui Bogdan. N-am văzut copil așa bucuros când și-a luat avionul ăsta și atât era de fericit că o să aibă cu ce zbura. Acum își luase și licența de zbor. Și nu zbura singur pentru că încă nu avea experiență suficientă, de asta zbura cu Marcel. Domnul Iiese era un instructor desăvârșit. Avea tot ce se poate licență pentru cei doritori de zbor. Absolut toate licențele până la școala superioară de aviație", Alexandru Șcheul, pilot.

Acesta este al treilea accident petrecut în ultimele două săptămâni în România, în care este implicat un avion de mici dimensiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel