Ioana Constantin și-a exprimat dezamăgirea cu privire la mandatul de până acum al primarului Nicușor Dan. Aceasta a afirmat că edilul a luat în calcul chiar să demisioneze.
În cadrul interviului zilei de la DC News, Ioana Constantin a început o discuție legată de actuala criză politică din Guvern, de PNDL 3 și de preferințele partidului USR-PLUS. Printre informațiile oferite, aceasta a menționat că actualul edil al Capitalei ar fi avut un gând să își dea demisia, dar că a fost îndemnat să ia o pauză și să se ducă în vacanță.
„De acest PNDL este nevoie, poate că supărarea USR este că nu primeau ei suficienți bani sau că nu primeau ei suficienți primari, că au mai puțini primari decât PMP și nu au primari nici în mediul rural, pentru ei s-ar putea să nu fie de interes un astfel de program. Eu pot să înțeleg și asta, dar nu putem să ducem toți banii la doamna Clotilde Armand ca să se înțeleagă cu Romprestul, despre care întâi spune că sunt mafie, după aia se înțelege cu ei, nu putem nici la Nicușor Dan care a plecat în vacanță ca să nu își dea demisia că era foarte supărat că nu reușește să facă nimic”, a declarat Ioana Constantin.
„Stați puțin, stați puțin. Ne dați informații noi. Să vedem că doamna Ioana Constantin are informații foarte bune în zona administrației locale din Capitală. Ați spus că domnul Nicușor Dan a dorit să își dea demisia?”, a intervenit Bogdan Chirieac.
„Am auzit că era destul de supărat că nu reușea să facă nimic pe aici prin Capitală”, a răspuns Ioana Constantin.
„Că nu a făcut nimic știm”, a completat Chirieac.
„Da, da, a conștientizat. Că dacă te duci la doamna Clotilde Armand, nu conștientizează că nu a făcut nimic. Da, a conștientizat și dânsul, era destul de supărat”, a mai spus Constantin.
„Dânsul e un om inteligent și dacă îmi permiteți, la cât l-am cunoscut, de mare bună cuviință, de mare bună creștere domnul Nicușor Dan”, a spus Chirieac.
„Eu nu am crezut că domnul Nicușor Dan nu va reuși să facă absolut nimic în București. Nu am crezut asta. Nu sunt un fan al domnului Nicușor Dan, nu l-aș fi votat niciodată, dar nu am crezut că va face atât de puțin, aproape spre zero și că va arăta așa Bucureștiul”, a mai zis Constantin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News