Nicolae Mitea, carieră ratată după un început promițător. Cum a ratat transferul la FC Barcelona

mitea
mitea

Nicolae Mitea este unul dintre jucătorii români de la începutul anilor 2000 care a avut un început promițător la start de carieră, însă care s-a stins rapid. A jucat la Dinamo, de unde a plecat mai departe la Ajax. 

Sezonul 2003-2004 a fost unul excepțional pentru Mitea, stagiune în care a bifat 7 goluri în 23 de apariții, iar Ajax a devenit campioana Olandei. În 2003 a debutat și la naționala României, pentru care a strâns 8 selecții în toată cariera sa.

Fost coleg cu Ibrahimovic, Wesley Sneijder, Van der Vaart, Pienaar, Nigel de Jong, Maxwell, John Heitinga, Vermealen, Escude și Ryan Babel, românul transferat de la 18 ani la Ajax era văzut de către experți drept un super talent, cu un viitor strălucit în față. În cele din urmă, viitorul s-a dovedit cu totul altul pentru Nicolae Mitea, din cauza accidentărilor și a evoluțiilor din ce în ce mai slabe.

Mitea a fost sub contract cu olandezii 5 ani, pentru care a jucat în total 53 de meciuri, în care a înscris de 12 ori.

În prezent, în vârstă de 32 de ani și retras din activitate de 4 ani, Mitea a mai fost dorit de cluburi ca Lazio, Roma, Genoa și chiar FC Barcelona.

A refuzat Barcelona pentru Dinamo

Ionuț Chirilă, antrenorul care l-a crescut pe Nicolae Mitea, a dezvăluit faptul că acesta a refuzat o ofertă de la FC Barcelona în vara anului 2002, după ce se despărțise de Rapid.

„El a renunțat la Barcelona... Guardiola îl văzuse. O săptămână l-a supravegheat o comisie, una condusă de Schuster și cinci jucători. Au zis: E ca Saviola, îl luăm! Președintele și patru avocați au făcut contractul după ce văzuseră documentele FRF prin care Mitea era declarat jucător liber de către Rapid. Gata, luăm cartea verde, e jucătorul Barcelonei.

Îi aduceau și unul dintre părinți, fiindcă el era minor (...) El nu a mai semnat... Nici nu mai contează ce a fost atunci", a dezvăluit Chirilă la ProSport LIVE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel