New York, demonstrație a profesioniștilor din industria cinematografică și de televiziune

Sute de profesionişti din industria cinematografică şi de televiziune din Statele Unite au protestat, marţi, la New York, în semn de solidaritate sindicală, în faţa sediilor companiilor Amazon şi HBO, pentru a cere condiţii de lucru mai bune şi siguranţa locului de muncă în contextul ameninţărilor generate de utilizarea inteligenţei artificiale, informează AFP și preluată de Agerpres.

Această demonstraţie - astfel de proteste au loc aproape în fiecare zi în Manhattan - a fost una excepţională, deoarece a fost organizată pentru a marca Ziua naţională de solidaritate sindicală, la apelul tuturor organizaţiilor profesionale din sectorul micilor şi marilor ecrane.

O grevă dublă paralizează deja industria de la Hollywood începând din mai, în cazul scenariştilor, cărora li s-au alăturat în luna iulie actorii şi actriţele de film şi de televiziune.

"Aşa cum puteţi vedea, este o demonstraţie uriaşă! Mişcarea noastră nu a făcut decât să crească (...), cu o solidaritate, o determinare şi o unitate sindicală pe care nu le-am văzut niciodată până acum", a declarat Ezra Knight, preşedintele filialei newyorkeze a influentului Sindicat al actorilor americani, SAG-AFTRA.

Demonstraţia a fost animată prin sloganuri, banderole şi claxoane în semn de susţinere din partea conducătorilor de vehicule.

"Îmi este teamă, dar mă simt bine aici. Ne luptăm pentru ceva, facem parte dintr-un grup mare şi simţim că suntem cu toţii în aceeaşi barcă, iar asta este ceva liniştitor", a declarat Laura Houha, o actriţă de 34 de ani, membră a aceluiaşi sindicat.

Cele două greve de la Hollywood - un eveniment inedit după anii 1960 - au oprit toate producţiile cinematografice şi de televiziune americane, cu excepţia emisiunilor de tip reality-show şi a celor din categoria concursurilor TV. Gala de decernare a premiilor Primetime Emmy, considerate "Oscarurile din televiziune", a fost amânată de pe 18 septembrie 2023 pentru data de 15 ianuarie 2024.

Sindicatul SAG-AFTRA, care reprezintă 160.000 de actori, cascadori, dansatori şi alţi profesionişti din cinematografie şi televiziune, le-a interzis tuturor membrilor săi să filmeze şi să participe la acţiuni de promovare a producţiilor lor, în persoană sau pe reţelele de socializare.

Acest sindicat solicită salarii mai bune, o protecţie a locurilor de muncă şi o încadrare legislativă privind utilizarea inteligenţei artificiale, considerată o "ameninţare" de Ezra Knight.

Iar dialogul între Sindicatul scenariştilor americani (WGA) şi patronii marilor studiouri şi platforme de streaming - precum Prime, HBO, Amazon şi Warner Bros. Discovery - a fost aproape inexistent.

O rază de speranţă a apărut totuşi în ultimele zile, după ce sindicatele s-au aşezat la masa negocierilor cu AMPTP, sindicatul producătorilor americani, din care fac parte inclusiv grupul Disney şi platforma de streaming Netflix.

Aceste negocieri reprezintă "un semn bun", a afirmat Ezra Knight.

"Protestul de astăzi arată că mişcarea socială este încă activă în America, dar rămâne ameninţată de dorinţa de profit a capitaliştilor şi a companiilor. Însă (...) noi suntem aici, lupta continuă", a adăugat liderul sindical.

Vezi și: TVR, mii de angajați și audiență zero. Salariul ajunge la 10.000 de lei cu sporuri, în plină criză economică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel