Nereguli fără număr pe litoral. Ce se întâmplă pe plaje, în plină pandemie

Inspectorii Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanța au aplicat 28 de amenzi în valoare de aproape 542.500 de lei în șase zile după ce operatorii de plajă care au închiriate sectoarele de plajă pentru care au contracte în derulare cu A.B.A.D.L. continuă să nu respecte clauzele din contract.

Măsurile coercitive au fost aplicate după ce au fost efectuate, în perioada 13 – 20 iulie, 124 de controale și au fost aplicate 269 de măsuri cu termene de remediere a deficiențelor constatate. Pentru nerespectarea măsurilor impuse în urma inspecțiilor efectuate anterior au fost aplicate 28 de amenzi în valoare de 542.500 de lei, se arată într-un comunicat de presă.

“Din păcate în timpul controalelor trebuie să ținem cont de PUZ-ul fiecărei stațiunii care aparține de un anumit UAT, iar PUZ-ul diferă de la o stațiune la alta. De exemplu, în stațiunea Mamaia operatorii de plajă au voie cu piscine semiîngropate, iar turiștii și localnicii au voie să facă plajă cu accesoriile proprii, de tipul prosoapelor, cearceafurilor, etc pe o suprafață de 30% care este situată în partea din spate a plajei, adică în zona apropiată de promenda falezei și departe de apă. Nu dorim să aplicăm amenzi și să reziliem contracte, dar se pare că litera legii nu are nici un fel de impact asupra unora dintre operatorii de plajă care nu respectă clauzele din contracte”, a declarat directorul A.B.A. Dobrogea-Litoral Bogdan Bola.

În urma controalelor efectuate au fost identificate o serie de neconformități, dintre care cele mai frecvent întâlnite au fost:


- extinderi ale beach-barurilor, rezultând o suprafață construită mai mare decât cea prevazută în PUZ și în actul adițional la contractul de închiriere a sectorului de plajă;

- neasigurarea unei suprafețe de plajă, conform prevederilor art. 18 si 19 din Ordinul MDRT nr. 1204/2010, pentru turiștii cu accesorii proprii (zona de plajă destinată plajei pe nisip);

- nerespectarea distanței de 5 m între linia apei și primul rând de șezlonguri, în vederea asigurării accesului cu utilaje pentru efectuarea lucrărilor mecanizate de întreținere a plajelor;

- amplasarea de beach-baruri neprevăzute în P.U.Z. și nici în contractul de închiriere – 38 construcții ilegale;

- amplasarea unor dotări de agrement neprevăzute în P.U.Z. (saltele elastice, instalații corzi elastice);

- număr insuficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor rezultate din activitatea turistică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel