NASA, Oumuamua, informații despre obiectul cosmic interstelar care ne-a vizitat

Bogdan Cotigă / 18 noi 2018 / 11:33 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Oamenii de ştiinţă de la NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL), din California, au descoperit noi informaţii despre mărimea şi gradul de reflexie al obiectului cosmic 'Oumuamua, primul vizitator cosmic din afara Sistemului Solar descoperit de astronomi anul trecut, transmite Xinhua.

'Am estimat că dimensiunea şi gradul de reflexie al lui 'Oumuamua sunt similare celor ale unei comete şi am sugerat câteva explicaţii ştiinţifice pentru diferitele observaţii ale acestui obiect', a susţinut David Trilling, profesor de astronomie la Northern Arizona University, coordonatorul unui nou studiu despre acest obiect straniu, de forma unui trabuc. 'Oumuamua, care înseamnă 'mesager venit dintr-un trecut îndepărtat' în hawaiiană, a fost descoperit la 19 octombrie 2017 de astronomi de la Universitatea din Hawaii. La 19 septembrie 'Oumuamua a trecut prin apropierea Soarelui cu viteza de aproximativ 315.400 km/h, suficient de repede pentru a scăpa de atracţia gravitaţională a Soarelui şi pentru a părăsi pentru totdeauna Sistemul Solar. NASA a îndreptat telescopul spaţial Spitzer spre 'Oumuamua imediat după anunţarea descoperirii sale, fără succes însă pentru că obiect cosmic este prea mic şi era prea departe şi lipsit de strălucire pentru a putea fi observat de Spitzer.

Are 440 de metri lungime și 100 de metri lățime

Observaţiile ulterioare, realizate de mai multe telescoape terestre şi de telescopul spaţial Hubble (aparţinând NASA) au detectat totuşi lumină solară reflectată de suprafaţa lui 'Oumuamua. Noul studiu indică faptul că 'Oumuamua ar putea avea un indice de reflexie de până la 10 ori mai mare decât majoritatea cometelor din Sistemul Solar. Dimensiunea obiectului spaţial a fost estimată la circa 440 de metri lungime şi 100 de metri lăţime. Acesta este primul obiect spaţial detectat care provine din alt sistem stelar. După ce a fost catalogat iniţial drept asteroid, o echipă de la Agenţia spaţială europeană a estimat în iunie că este vorba mai probabil despre o cometă. Unii astronomi au avansat chiar şi un scenariu 'exotic'', conform căruia 'Oumuamua ar putea fi o sondă operaţională trimisă în mod voluntar spre Terra de către o civilizaţie extraterestră. Ei au invocat faptul că 'Oumuamua se deplasează cu o viteză mai rapidă decât era de aşteptat - 315.431 km/h. Majoritatea oamenilor de ştiinţă au respins însă această ipoteză la scurt timp după anunţarea ei deoarece nu au fost identificate semnale artificiale emise de acest obiect ceresc.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26