MS: Imunoglobulina, redirecţionată de producători către România

Producătorii dau asigurări că vor redirecţiona spre România, de pe pieţele europene, cantităţi de imunoglobulină, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Producătorii de imunoglobulină au dat asigurări reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii că vor începe, din această lună, procedurile pentru redirecţionarea pe piaţa din România de pe celelalte pieţe europene a unor cantităţi de medicament necesare în tratarea imunodeficienţelor primare şi a bolilor autoimune, informează MS într-un comunicat transmis miercuri Agerpres.

Sursa citată precizează că echipa de conducere a Ministerului Sănătăţii s-a întâlnit miercuri cu cele cinci mari companii producătoare de imunoglobulină umană, reunite în Asociaţia producătorilor de plasmă şi produse plasmatice.

În cadrul discuţiilor, producătorii de imunoglobulină au dat asigurări că vor demara, începând din această lună, procedurile pentru redirecţionarea pe piaţa din România, de pe celelalte pieţe europene, a unor cantităţi de imunoglobulină necesare în tratarea imunodeficienţelor primare şi a bolilor autoimune.

Potrivit comunicatului MS, producătorii au informat că apariţia unor discontinuităţi în procesul de fabricaţie a imunoglobulinei este cauzată în special de lipsa materiei prime.

'Autorităţile române vor lua în calcul intenţia de a stabili, împreună cu reprezentanţii producătorilor de derivate din plasmă, procedurile şi condiţiile în care se poate colecta plasma de la donatori români pentru a fi folosită ca materie primă de către companiile producătoare de imunoglobulină. Prin asigurarea materiei prime, România poate reduce considerabil costurile de achiziţie a acestor produse şi ar asigura continuitatea produselor pe piaţă', precizează MS.

[citeste si]

În urma declanşării Mecanismului de Protecţie Civilă pentru achiziţia imunoglobulinei pentru imunodeficienţe primare din statele membre UE şi NATO, aproximativ 70 de state au achiesat la acest sistem şi caută soluţii pentru a sprijini România, arată MS, care menţionează că va centraliza toate propunerile pe care le va primi, în vederea achiziţionării prin Compania UNIFARM S.A. a cantităţilor de imunoglobulină necesare tratamentului pacienţilor pentru o perioadă de două luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel