Mihai Răzvan Ungureanu: PSD se prăbușește în genunchi de la o zi la alta

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu consideră că Partidul Social Democrat se prăbușește în genunchi de la o zi la alta și arată ce ar trebui să facă PNL pentru a prelua guvernarea. 

Invitat, vineri seară, la Gândul Live, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că "în PSD, în momentul de față, încep să se contureze taberele care se luptă pentru potențiala succesiune la conducere". Potrivit fostului premier, plecarea lui Liviu Dragnea din conducerea PSD "face bine" actualului lider al partidului, Victor Ponta. 

Alina Gorghiu vrea de la Crin Antonescu o prezență "cât mai activă" în politică

Pe de altă parte, a continuat consilierul personal al lui Klaus Iohannis, "resursa de autoritate pe care Victor Ponta o mai are în interiorul organizațiilor s-a diminuat dramatic, pe seama unui mecanism simplu, aproape psihologic: șefi de CJ, președinți de organizații județene, oameni cu autoritate în partid, primari PSD de mari orașe se trezesc din iluzia că pot fi apărați de conducerea partidului, chiar dacă ea face parte din Executiv, în situația în care când ajung să dea socoteală pentru corupție, trafic de influență etc. Aceasta arată că, dedesubt, nemulțumirea, frustrarea, neclaritatea în ceea ce privește viitorul macină. PSD, de fapt, se prăbușește în genunchi de la o zi la alta, doar că lucrurile nu se văd, pentru că trompeta propagandei e foarte puternică", a explicat Mihai Răzvan Ungureanu. 

Sfat pentru PNL

Fostul premier consideră, însă, că, între timp, și PNL trebuie să acționeze în propriul interes: "PNL este nevoie să se întărească și ca partid, și ca ofertă de resursă umană specializată, calificată, capabilă să-și asume portofolii ministeriale. E nevoie de un ingredient puternic în sânul PNL, coeziune, care să fie susținut și promovat încontinuu de membrii conducerii partidului. Cade PSD, în egală măsură, PNL trebuie să-și capete răsuflarea și să devină pregătit pentru un maraton administrativ", a mai explicat fostul premier. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel