Monica Macovei, scrisoare pentru Klaus Iohannis: Ce îi solicită

Monica Macovei anunță că i-a transmis, miercuri, o scrisoare președintelui ales Klaus Iohannis, în care îi solicită să ceară Parlamentului adoptarea a două legi, precizând că "aceste puncte care fac obiectul "Acordului pentru salvarea statului de drept și a democrației în România" acceptat public și semnat de dumneavoastră înainte de turul 2 al scrutinului" privind alegerile prezidențiale.

În mesajul postat, miercuri, de către Monica Macovei pe pagina de Facebook, europarlamentarul îi cere președintelui ales Klaus Iohannis să solicite Parlamentului până la finele acestui an, adoptarea proiectului de lege privind liberalizarea vieții politice, care permite înființarea partidelor politice cu minimum 3 membri, proiect pe care, de altfel, i l-a și transmis (vezi AICI). 

De asemenea, Monica Macovei îi mai cere președintelui ales Klaus Iohannis să solicite Parlamentului și legiferarea "votului la distanță", până la sfârșitul lui februarie 2015.

Iată anunțul integral postat, miercuri, pe contul de socializare al Monicăi Macovei

"Am trimis, astăzi, această scrisoare către Președintele ales al României, domnul Klaus Iohannis, precum și proiectul de lege atașat:

Domnule Președinte Klaus Iohannis,
Ați declarat că ați auzit vocea străzii. Și eu am auzit-o la București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Constanța etc. și de la românii din Paris, Londra, Viena, Munchen, Torino, New York și multe alte orașe ale lumii. Am stat pe 16 noiembrie 8 ore în stradă, la coadă la vot, alături de românii din Londra. Toți mi-au spus de nemulțumirea lor privind cartelizarea vieții politice românești și de faptul că este încă posibil în România anului 2014 ca prin pârghii guvernamentale să blochezi votul românilor.
Vă propun să lucrăm împreună pentru ca aceste lucruri să devină istorie, tot așa cum, ascultând vocea poporului, ați cerut și obținut respingerea legii amnistiei și grațierii și ridicarea imunității unor parlamentari suspectați de fapte de corupție. Vă felicit pentru atitudine și rezultatul obținut.
Astăzi, vă rog să solicitați Parlamentului adoptarea, până la sfârșitul lunii decembrie 2014, a proiectului de lege privind liberalizarea vieții politice, pe care vi-l trimit atașat și care va permite înființarea partidelor politice cu minim 3 membri, așa cum este în majoritatea țărilor europene.
De asemenea, vă rog să solicitați Parlamentului adoptarea, până la sfârșitul lui februarie 2015, a unei legi care să permită "votul la distanță" - electronic și prin corespondență - pentru toți românii din țară și străinătate.
Aceste puncte fac obiectul "Acordului pentru salvarea statului de drept și a democrației în România" acceptat public și semnat de dumneavoastră înainte de turul 2 al scrutinului privind alegerea Președintelui României.
Cu deosebită considerație,
Monica Macovei".

În campania premergătoarea turului doi al alegerilor prezidențiale, Monica Macovei i-a propus candidatului ACL, Klaus Iohannis, un acord pentru a-l susține la Președinție.

Acordul Monicăi Macovei conţine 10 puncte cu mai multe cerinţe printre care continuarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic în vigoare, semnat de România cu SUA, continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană şi nepromulgarea legii amnistiei şi graţierii, precum și garantarea promovării de către partidele care îl susțin a unei legi privind votul electronic și prin corespondență pentru ca toți românii din țară și străinătate să poată vota, în așa fel încât noul sistem de vot să funcționeze începând cu alegerile lcoale din 2016.

Care a fost poziția lui Iohannis față de acordul propus de Macovei

La nicio zi, liderul Alianței Creștin-Liberale, Klaus Iohannis, declara că este pregătit se semneze acordul propus de Monica Macovei, în schimbul susținerii acesteia pentru turul doi. „Am luat act cu bucurie de afirmațiile doamnei Monica Macovei în care spune că dorește să mă sprijine în situația în care eu îmi asum o serie de puncte. Foarte bine, sunt bucuros să reafirm că toate aceste lucruri se găsesc în programul meu prezindențial și unele dintre ele au fost reafirmate chiar azi de către mine, independența justiției, statul de drept, faptul că nu voi grația corupți, că doresc prin orice metodă legală să împiedic adoptarea legii grațierii și amnistiei. Cred că prin aceasta am dat un răspuns rezonabil doamnei Macovei", a spus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel