Mohammad Murad, aproape de a investi la Dinamo. Răzvan Zăvăleanu: Până acum, n-am primit niciun răspuns

Facebook Mohammad Murad
Facebook Mohammad Murad

Omul de afaceri Mohammad Murad ar fi aproape de a deveni investitor la Dinamo Bucureşti. 

"În momentul de față, discutăm despre ce s-a întâmplat în trecut. Tot ce s-a întâmplat rău în trecut se află pe masa negocierilor. Sunt probleme majore, iar acum se face o renovare astfel încât să putem lămuri toate problemele și să putem reconstrui ceva pe 10-20 de ani.

Eu sunt implicat în această reconstrucție, avem comunicare permanentă cu administratorul special și cu cei din club, care lucrează acolo, nu este ușor deloc pentru că este vorba de a clarifica toate aspectele negative, astfel încât să nu mai fie blocaje în viitor. În ceea ce privește partea curentă, cheltuielile curente, nu sunt probleme.

În privința prezentului și a viitorului, ne-am înțeles cu câțiva oameni de afaceri printre care sunt și eu, dar pe partea de trecut lucrurile sunt puțin neclare. Mă doare că Dinamo se afla în această situație, sper să fiu eu persoană care ajuta să se însănătoșească Dinamo, dar nu vreau să investesc dacă sunt neclarități.

Nu este nimeni de vină pentru aceste neclarități, se pot lămuri aceste aspecte în timp, dar este perioada de concedii, sunt de primit multe răspunsuri, sper că într-o săptămână, doua să fie gata totul, să putem anunța această construcție în care cred, iar eu personal nu m-am băgat niciodată în Romania într-o afacere care să ducă la eșec.

Sunt de acord, aștept răspunsul, aș dori să se întâmple mai repede, dar nu pot acuza pe nimeni, pentru că sunt probleme vechi. Da, sunt interesat (n.r. - să investească la Dinamo), sunt și alți oameni de afaceri interesați", a spus Mohammad Murad, citat de Digisport.

Răzvan Zăvăleanu, administratorul lui Dinamo: Nu am primit niciun răspuns 

"Trebuie să vă spun că nu suntem implicați în nicio negociere. Am participat la ședința de săptămâna trecută, de marți. Din punctul nostru de vedere, nu a fost nicio negociere. Nu e o lipsă de comunicare cu Vlad Iacob, comunicăm bine, dar cred că știu ce înseamnă negocieri și practic nu s-a întâmplat nimic de la ședința de marțea trecută.

Ne dorim ca orice persoană cu bani și bine intenționată să vină și să ajute Dinamo. Am văzut declarațiile, însă nimeni nu ne-a cerut niciun fel de document. Noi avem actele pregătite, le punem la dispoziție și în cinci minute.

Am fost dezamăgit pentru că, după aceste declarații în presă, suporterii au fost supărați că administratorul judiciar nu ar pune la dispoziție actele, e departe de noi gândul ăsta. Suntem pregătiți oricând.

Unul dintre colegii mei, după apariția primului interviu al domnului Murad, i-a transmis un mesaj în care i-a spus că îi punem la dispoziție toate documentele necesare. Până acum, n-am primit niciun răspuns. M-aș bucura, ca după această discuție, să fim contactați și să ni se ceară documente.

Domnul Vlad Iacob mi-a comunicat că se află în contact cu domnul Murad. Nu cred că un investitor poate să ia o decizie fără să discute cu administratorul judiciar. Noi suntem deschiși, ne-am bucurat tare mult, dar acum sunt și eu confuz. Nu pot spune în acest moment că e ceva care ar putea fi aproape de o finalizare.

Astăzi, din păcate, ne aflăm în situația în care suporterii sunt principalii sponsori ai clubului. Deocamdată nu e nimic nou. Dacă astăzi ar veni un investitor, probabil că undeva între 70 și 90 de zile totul ar fi în regulă", a spus Răzvan Zăvăleanu, pentru Radio Dinamo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel