Scandalul din jurul episcopului ortodox de Huși, PS Corneliu, acuzat de relații pornogafice este departe de a se fi încheiat.
După ce purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a anunțat public, vineri, că persoana din filmul cu caracter pornografic prezentat în presă este episcopul de Huși, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-a întrunit de urgență pentru a analiza situația.
În comunicatul de la miezul nopții (12,47, n.r.) primit la redacție, se arată că Mitropolitul Teofan nu a afirmat faptul că acuzațiile aduse episcopului Corneliu sunt false și fără suport real, comunicatul venind să infirme informația potrivit căreia Mitropolia nu este de acord cu concluziile Patriarhiei. Cel care clamează nevinovăția este chiar episcopul Corneliu al Hușilor.
Ce precizează comunicatul Biroului de presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Referitor la poziția membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) în cazul Episcopului Corneliu al Hușilor, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor face următoarele precizări:
- "Comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor cu privire la cazul Episcopului Hușilor, care a fost analizat în cadrul Sinodului mitropolitan al MMB, a fost postat în după-amiaza zilei de 14 iulie pe site-ul MMB (https://mmb.ro/)
- În declarația telefonică a purtătorului de cuvânt Pr. Marian Timofte acordată la solicitarea site-ului AGERPRES și în comunicatul amintit mai sus este clar precizat faptul că nu Mitropolitul Teofan, ci Episcopul Corneliu susține că acuzațiile ,,nu au suport real și sunt false".
[citeste si]
- Nici Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, nici membrii Sinodului mitropolitan al MMB nu s-au exprimat cu privire la vinovăția sau nevinovăția Preasfințitului Episcop Corneliu, întrucât o asemenea poziție nu poate fi formulată decât în urma unei anchete care presupune verificarea mai multor elemente, precum și rezultatul unei expertize tehnice a înregistrărilor prezentate în spațiul public".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu