Mirel Rădoi, după înfrângerea istorică cu Georgia: Toată lumea se gândeşte câte goluri ne va da Anglia

Mirel Rădoi, după înfrângerea istorică cu Georgia: Toată lumea se gândeşte câte goluri ne va da Anglia
Mirel Rădoi, după înfrângerea istorică cu Georgia: Toată lumea se gândeşte câte goluri ne va da Anglia

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri seara, la finalul partidei amicale cu Georgia, pierdută cu scorul de 2-1, că se pare că formaţia sa s-a obişnuit să fie învinsă.

'Nu ne gândeam nici noi, nu ne-am fi închipuit, dar se pare că a devenit o obişnuinţă să pierdem, chiar dacă nemeritat în seara asta. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, au avut ocazii. Sunt momente însă în joc în care trebuie să înţelegem că dacă ajungem în faţa porţii nu putem să pierdem această partidă şi să plecăm cu un singur gol marcat în această seară, pentru că rămânem cu frustrarea ocaziilor ratate, a punctelor ratate. Chiar dacă este un joc amical aveam nevoie de moral. Nu cred că se scuză greşelile pe care le-am făcut, spaţiile pe care le-am lăsat. Ştiam că Georgia este o echipă agresivă şi cred că am greşit că le-am lăsat spaţii foarte mari, sunt jucători de viteză şi ne-au surprins', a spus Rădoi la Pro X.

Mirel Rădoi a explicat numărul mare de goluri pe care naţionala le-a încasat în mandatul său prin faptul că se ghidează în meseria de antrenor după 'filozofia' conform căreia îşi doreşte să marcheze un gol mai mult decât adversarul.

'Sunt cam multe goluri primite, dar eu am spus filozofia mea. Eu am spus că vreau să marchez un gol mai mult decât adversarul. Asta este dorinţa mea, vom vedea dacă putem face mai multe la următoarele meciuri, dacă nu va veni altcineva în locul meu. Eu îmi propusesem şi astăzi la fel. Din păcate noi nu avem meciuri amicale, începe programul pentru cupele europene.', a spus Rădoi.

'E foarte greu să jucăm şi spectaculos să marcăm şi goluri, să ne şi calificăm. Mă întreb dacă până acum am jucat spectaculos şi la câte turnee finale ne-am calificat. Eu în momentul în care am venit am declarat public că vom încerca să jucăm ofensiv, încercăm, chiar şi astăzi în 10 oameni, dar este posibil ca la un moment dat să nu mai funcţioneze, dar asta e, nu înseamnă că vom ceda', a completat selecţionerul.

Referitor la următorul meci amical, cu Anglia, Rădoi a spus că România va întâlni una dintre cele mai bune echipe din lume:

'Ne speriam de Anglia şi dacă am fi câştigat în această seară, pentru că este una din cele mai bune echipe din lume. Am pierdut cu Armenia şi cu Georgia, e clar că în acest moment toată lumea se gândeşte câte goluri ne va da Anglia. Eu cred că va trebui ca acolo să mergem să îmbunătăţim momentele în care am oferit spaţii adversarului, pentru că acolo apar jucători cu o viteză în plus'.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Georgiei cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, într-un meci amical. România va juca pe 5 iunie un nou meci amical, contra Angliei, la Middlesbrough. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel