Minori la manifestaţii: pedeapsă cu închisoarea, în Rusia

În Rusia, implicarea minorilor în manifestaţii se va pedepsi cu închisoarea.

Organizarea unei demonstraţii neautorizate la care participă minori va fi acum pedepsită în Rusia cu amendă şi până la cincisprezece zile de închisoare, potrivit unui amendament la codul penal adoptat marţi de deputaţi, informează France Presse. Textul a fost adoptat în a treia lectură de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, în contextul în care ultimele manifestaţii organizate la chemarea opozantului Aleksei Navalnîi au fost marcate de o puternică mobilizare a tinerilor, provocând de fiecare dată câteva sute de arestări.

'Implicarea unui minor într-un eveniment, un miting, o manifestaţie, un marş sau pichetare neautorizate (...) se pedepseşte cu amendă de la 30.000 la 50.000 de ruble (395 până la 660 de euro la cursul de schimb curent), 100 ore de muncă în folosul comunităţii sau arestare administrativă de până la 15 zile', se arată în textul publicat pe website-ul parlamentului. În caz de recidivă, pedeapsa ar putea creşte până la 30 de zile de închisoare.

Citește și: Violențe la Bruxelles. Comisia Europeană, reacție fermă

Textul trebuie validat acum de senatori, de obicei o formalitate, apoi promulgat de Vladimir Putin. 'Ei au votat această lege special pentru mine', a reacţionat pe Twitter opozantul numărul unu al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, el însuşi condamnat la mai multe pedepse scurte cu închisoarea pentru organizarea unor manifestaţii neautorizate. Un militant rus pentru drepturile omului în vârstă de 77 de ani, Lev Ponomariov, este în prezent în închisoare după ce a fost condamnat la începutul lunii decembrie la 25 de zile de detenţie - o pedeapsă redusă mai târziu la 16 zile - pentru încălcări repetate ale legii privind demonstraţiile de masă.

Citește și: PROTESTE VESTE GALBENE, Bruxelles. Zeci de arestări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel