Mariana Mircea, fost primar Cernavodă, trimisă în judecată

Bogdan Bolojan / 27 dec 2017 / 13:24 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Fostul primar al orașului Cernavodă, Mariana Mircea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanța. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

"În perioada decembrie 2010 - martie 2012, inculpata Mircea Mariana, în calitate de primar al oraşului Cernavodă, judeţul Constanţa, în exercitarea atribuţiilor, a atribuit în mod preferenţial şi cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, unor societăţi comerciale agreate, mai multe contracte de achiziţii publice (reparaţii, renovări ale unor clădiri ce aparţin unor instituţii publice, construcţia unor fântâni arteziene, etc.).

În acelaşi context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mircea Mariana a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziţie, dând dispoziţii subordonaţilor să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depăşit pragul valoric de 15.000 euro prevăzut de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 34/2006.

Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepţia lucrărilor/serviciilor contractate şi a dispus plata acestora (în unele cazuri lucrările nu au fost realizate conform proiectului).

Urmarea acestor demersuri infracţionale a fost prejudicierea patrimoniului oraşului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condiţiile de mai sus, reprezentând sumele încasate.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparţin inculpatei.

Primăria municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză," informează un comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție.

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24