Maria Grapini, demers curajos: România trebuie apărată! – document

Maria Grapini, demers curajos: România trebuie apărată! – document
Maria Grapini, demers curajos: România trebuie apărată! – document

Mai mulți europarlamentari români au trimis o scrisoare comună premierului Olandei.

După discursul Primului Ministru al Țărilor de Jos, Mark Rutte, de miercuri, 13 iunie, din plenul PE de la Strasbourg, "cei care simt cu adevărat românește s-au simțit lezați de atitudinea oficialului olandez, în condițiile în care acesta și-a exprimat, din nou, opoziția privitoare la accesul României și Bulgariei în Spațiul Schengen", se preciează într-un comunicat transmis de Grapini.

Maria Grapini i-a adresat, tot ieri, un punct de vedere scris, iar, joi, 14 iunie, a inițiat un demers comun, în rândul europarlamentarilor români, de a-i remite lui Mark Rutte o scrisoare oficială.

Am inițiat acest demers, dintr-un impuls evident: România trebuie apărată!  Vreau să le mulțumesc colegilor Dan Nica, șeful delegației române, vicepreședintelui PE Mircea Pașcu, celorlați colegi români: Doru Frunzulică, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Victor Boștinaru, Ciprian Tănăsescu, Gabriela Zoana, Andi Cristea, Claudia Țapardel și Ramona Mănescu, care au acceptat să trimitem o scrisoare comună premierului olandez. Cred ca interesele României trebuie să ne unească, pentru că trebuie să luptăm pentru un tratament echitabil și demn!”, a declarat Maria Grapini.

Teme esențiale

În scrisoarea inițiată de către europarlamentarul PPU-sl, sunt punctate temele esențiale ale colaborării româno-olandeze care, așa cum subliniază semnatarii, sunt într-o contradicție evidentă cu ieșirile publice ale reprezentanților oficiali.

“Noi, deputații români din Parlamentul European, am acordat o atenție deosebită ieri, în plenul hemiciclului de la Strasbourg, discursului dumneavoastră cu privire la viitorul Uniunii Europene. Am sprijinit puternic inițiativa președintelui Parlamentului European de a vă invita să ne vorbiți despre poziția guvernului olandez cu privire la problemele și provocările actuale ale UE și ale cetățenilor săi și am fost impresionați pozitiv de opiniile dumneavoastră cu privire la necesitatea de a impune unitatea, coeziunea și integrarea în UE.

Da, domnule prim-ministru, atunci când țara noastră România a devenit membră a UE în 2007, noi, românii, ne-am gândit că tratatul de aderare a țării noastre va fi respectat de toate statele membre ale UE, inclusiv de Țările de Jos. Un tratat de aderare, în care se afirmă că țara noastră va deveni membră a spațiului Schengen atunci când "vor fi îndeplinite toate criteriile tehnice". De mult timp, pregătirea țării noastre pentru aderarea la spațiul Schengen a fost certificată de Parlamentul European în rezoluția sa din 8 iunie 2011 și de către Consiliu în concluziile sale din 9 iunie 2011.

Am fost ieri surprinși și dezamăgiți că, răspunzând întrebărilor unor deputați, ați declarat că România și Bulgaria nu îndeplinesc încă toate criteriile pentru a deveni membri ai zonei Schengen!”, se arată în scrisoarea oficială adresată premierului Mark Rutte.

Scrisoarea, inițiată de Maria Grapini, are și o parte percutantă, cu trimitere directă la regulile unui fair play democratic, nerespectat în această colaborare româno-olandeză.

“Este bine cunoscut faptul că v-ați poziționat în calitate de candidat pentru următoarea Președinție a Consiliului European.

Ținând cont de acest obiectiv pe care îl urmăriți, nu credeți că până acum ar fi trebuit să oferiți un exemplu Europei, prin respectarea tratatelor și a tratatelor de aderare la UE ? Să opriți opoziția față de aderarea țării noastre la spațiul Schengen? Nu credeți că este timpul ca Țările de Jos să respecte o înțelegere? În  final, este o chestiune de credibilitate!

Ce se mai precizează în document

Opoziția dumneavoastră continuă este neproductivă, incorectă și total inacceptabilă pentru noi!”, se arată în document.

Scrisoarea inițiată de Maria Grapini și semnată de către europarlamentarii români se încheie într-un ton elegant: “Țările de Jos și România au relații de cooperare și parteneriat istorice lungi, fructuoase și istorice, țara dumneavoastră fiind unul dintre cei mai importanți investitori din România. De aceea opoziția dumneavoastră față de aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen și legătura pe care o faceți între acest subiect și alte chestiuni politice este greu de înțeles și de explicat cetățenilor noștri care îi percep pe olandezi drept prieteni și parteneri.

Nu în ultimul rând, permiteți-ne să credem că până când România va prelua președinția Consiliului UE, la începutul anului viitor, dumneavoastră și Olanda veți fi situați pe poziția celorlalte state membre ale UE – de a sprijini accesul României și Bulgariei la spațiul Schengen”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel