Maria Ghiorghiu, previziune care dă fiori

Maria Ghiorghiu
Maria Ghiorghiu

Maria Ghiorghiu susține că ne așteaptă vremuri grele.

„În această dimineață, trează fiind, văd, stând în pat cu ochii închiși la doar câțiva metri înălțime faţă de locul în care stăteam, un Cer de noapte, iar pe Cer au apărut SFINȚII ARHANGHELI și VOIEVOZI MIHAIL și GAVRIIL.
După ce I-am privit pe amândoi, au dispărut în clipa următoare, ca în locul lor să apară HARTA ROMÂNIEI.
Numai că HARTA ROMÂNIEI nu mai era întreagă!

Partea sudică cu inima Munteniei era lipsă; era o gaură neagră în partea Munteniei; nu mai există inima Munteniei, de jos în sus. Prieteni dragi, ce se va întâmplă concret cu această parte a României sfinte eu nu știu a va spune. Dar este clar că ne așteaptă vremuri grele.

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu,Maicii Domnului și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil ca să apere România Duhului Sfânt, ca să apere Poporul român ales, ca să primească pe IISUS HRISTOS în cea de-a Doua Sa Venire pe pămant. Așa să ne ajute Dumnezeu și Prea Curata Fecioara Maria”, a scris, luni, 10 decembrie, Maria Ghiorghiu pe blogul ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel