Manchester City, investiție istorică în transferuri

Dan Carp / 12 feb 2018 / 18:20 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Clubul englez Manchester City a cheltuit 878 milioane euro pentru a forma actualul lot de jucători, aceasta fiind cea mai mare sumă din istoria fotbalului investită în transferuri de o singură echipă, conform Observatorului fotbalului din cadrul CIES.

'Cetăţenii', aflaţi în proprietatea şeicului Mansour bin Zayed Al Nahyan din Emiratele Arabe Unite, sunt urmaţi de formaţia franceză Paris Saint-Germain, ai cărei patroni din Qatar au investit la rândul lor 805 milioane euro pe piaţa transferurilor.

Alte două echipe au cheltuit peste 700 milioane euro pentru a-şi compune loturile actuale: Manchester United (747 milioane) şi FC Barcelona (725 milioane), notează grupul de cercetare al Centrului internaţional de studii ale sportului (CIES), o fundaţie cu sediul la Neuchatel (Elveţia), creată de FIFA.

 

Echipele din Anglia, investiții uriașe

 

Între primele 10 cluburi care au investit cei mai mulţi bani în jucători, şase sunt din Anglia. Pe lângă cele două grupări din Manchester, pe listă mai figurează Chelsea Londra (locul 5, cu 592 milioane euro), FC Liverpool (locul 7, cu 461 milioane), Arsenal Londra (locul 5, cu 409 milioane) şi Everton (locul 10, cu 365 milioane euro).

Real Madrid, campioana Europei în ultimele două sezoane, a cheltuit 497 milioane euro pentru efectivul actual, aflându-se pe poziţia a şasea în această ierarhie, conform datelor adunate de CIES, în timp ce Juventus Torino, finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor, ocupă locul 8, cu 448 milioane euro.
 
[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25