Macron, îndemn la o 'renaştere europeană'. Reacția Germaniei

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a salutat apelul preşedintelui francez, Emmanuel Macron
Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a salutat apelul preşedintelui francez, Emmanuel Macron

Ministrul de externe al Germaniei a salutat îndemnul preşedintelui francez la o 'renaştere europeană'.

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a salutat apelul preşedintelui francez, Emmanuel Macron, în favoarea unor reforme cuprinzătoare la nivelul Uniunii Europene înainte de alegerile europarlamentare din luna mai, informează miercuri dpa. 'O dezbatere angajată cu privire la modul în care vedem viitorul Europei este bună pentru democraţia europeană, mai ales înainte de alegerile europene', a apreciat Maas, ale cărui declaraţii au fost publicate în ediţia de miercuri a cotidianului Tagesspiegel.

'Emmanuel Macron dă (acestei dezbateri) un impuls valoros', a adăugat el.

Mesajul lui Macron

Macron a îndemnat marţi la 'renaştere europeană' şi a atenţionat împotriva naţionalismului, într-un articol-platformă publicat de mai multe cotidiane din cele 28 de ţări membre ale UE. Crearea unei 'preferinţe europene' în materie de concurenţă, protejarea vieţii politice de ingerinţe externe şi atacuri cibernetice, un Consiliu de securitate european care să includă Marea Britanie sau revizuirea Acordului Schengen se numără printre principalele propuneri prezentate de preşedintele Emmanuel Macron. Multe dintre aceste idei nu sunt noi, iar Maas a subliniat că Germania şi Franţa deja lucrează împreună asupra unora dintre propunerile lui Macron.

'Pot, de asemenea, să mă gândesc la alte idei, precum este cea de a menţine solidaritatea europeană şi statul de drept. O astfel de dezbatere poate, desigur, să fie controversată', a mai spus ministrul de externe german.

Citește și:

Real Madrid - Solari, decizie după înfrângere cu Ajax

VIDEO Agresiune în spital. Un medic, dat cu capul de mobilier

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel