Deși astăzi împodobirea bradului este percepută ca o activitate ce aduce bucurie familiei, originile acestui obicei datează de dinaintea erei creștine. Potrivit istoricilor, oamenii din vechime foloseau ramuri de brad în cadrul unor ceremonii religioase și ritualuri. Simbolistica acestui arbore, considerat un „pom al vieții”, își trage forța din rezistența și verdele său etern, care semnifică continuitatea și viața veșnică.
În forma sa modernă, bradul de Crăciun a fost adoptat în special în lumea occidentală, câștigând popularitate începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În România, tradiția a prins contur pentru prima dată în anul 1866, în palatul regelui Carol I de Hohenzollern. De atunci, această datină a devenit o parte esențială a sărbătorilor de iarnă pentru români, indiferent de mediul în care locuiesc – urban sau rural.
Bradul este considerat un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. În același timp, vârful bradului îndreptat spre cer este perceput ca un semn al legăturii dintre oameni și divinitate.
De-a lungul timpului, modul în care împodobim bradul a evoluat semnificativ. Dacă în trecut, oamenii foloseau fructe, flori de hârtie sau biscuiți, astăzi pomul de Crăciun strălucește datorită globulețelor de sticlă, instalațiilor luminoase, bomboanelor de ciocolată și betealei strălucitoare. În plus, obiceiul de a plasa o stea în vârful bradului adaugă o notă de magie sărbătorii. Steaua, care simbolizează cea care i-a ghidat pe magi la Betleem, este considerată un simbol al norocului și al împlinirii dorințelor.
Conform tradiției, bradul se împodobește în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Totuși, mulți oameni aleg să aducă spiritul sărbătorilor mai devreme, decorându-l cu săptămâni înainte de această dată.
În schimb, momentul despodobirii variază. Unii oameni preferă să-l scoată din casă imediat după Revelion, dar tradiția recomandă ca bradul să rămână până pe 6 ianuarie, de Bobotează, pentru a respecta ciclul sărbătorilor de iarnă.
