Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, liderul spiritual al celor aproximativ 260 de milioane de credincioşi ortodocşi din întreaga lume, a declarat că Biserica Ortodoxă Rusă i-a dezamăgit pe liderii Bisericii Creştin Ortodoxe sprijinind invazia Moscovei în Ucraina.
Moscova numeşte invazia în Ucraina o "operaţiune militară specială" pentru a scăpa ţara de fascişti, o afirmaţie despre care Kievul şi aliaţii săi occidentali afirmă că reprezintă un pretext nejustificat pentru un război care nu a fost provocat, potrivit Agerpres.
Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, a susţinut acţiunea Moscovei, iar poziţia sa a divizat Biserica Ortodoxă din întreaga lume. Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) i-a cerut Patriarhului Kirill să "intervină şi să medieze" pentru a ajuta la oprirea războiului.
Într-un interviu difuzat marţi seara de televiziunea publică elenă ERT, Patriarhul Bartolomeu a declarat că se aştepta ca Patriarhul Kirill să ia atitudine împotriva deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina şi să demisioneze, dacă era nevoie, într-un gest de opoziţie faţă de război.
"Nu este posibil ca toate bisericile să nu condamne violenţa, războiul. Biserica rusă ne-a dezamagit. Nu doresc ca Biserica Rusiei şi fratele Patriarh Kirill să fie această excepţie tragică. Nu ştiu cum poate găsi o justificare în conştiinţa sa", a mai spus el.
"M-am aşteptat ca fratele Kirill să ia poziţie în faţa acestei chestiuni cruciale, acestui moment istoric. Dacă e nevoie, să-şi sacrifice fotoliul, să-i spună lui Putin, 'domnule preşedinte, nu pot fi de acord cu dumneavoastră, demisionez", a spus el.
În Rusia trăiesc aproximativ 100 de milioane de creştini ortodocşi, iar în Ucraina - circa 30 de milioane de credincioşi ortodocşi.
Citește și....
„Este planificat ca Patriarhul Bartolomeu să viziteze Muntele Athos la sfârșitul lunii mai și poate că aceasta va coincide cu acțiunea pe care poliția greacă a desfășurat-o deja împotriva călugărilor mănăstirii Esfigmenu care nu sunt de acord cu politica lui Bartolomeu”, a declarat Safonov.
„Nu spun acum că mănăstirea Esfigmenu a adoptat linia corectă, aceasta este o discuție separată, dar există precedentul evacuării politice a călugărilor, cu forța, cu folosirea forței, cu folosirea unor mijloace speciale. Și ne temem că, poate, același lucru amenință monahismul rusesc, călugării ruși de pe muntele Athos”, a spus luni Safonov.
Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Rusie a mai afirmat că, „în cadrul actualului război informațional al Occidentului împotriva Rusiei și al ortodoxiei canonice ca fundație de o mie de ani a statului rus, cartea Athos a început să fie jucată și în mass-media occidentală”.
Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu