Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, la Iaşi, că din toamnă Guvernul USL va avea "mari probleme", inclusiv cu proprii parlamentari, şi că nu este exclusă formarea unui nou cabinet. Lăzăroiu a mai spus că la Miami se află și liderul PNL, Crin Antonescu.
Sebastian Lăzăroiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că actualul guvern se apropie de un capăt de drum, motivând că "încep să apară eşecuri prea mari ale guvernări, care apasă asupra majorităţii USL".
"Acest cabinet va avea probleme mari începând cu această toamnă. Sunt şi parlamentari ai USL, cum e domnul Roşca Stănescu, nemulţumiţi de modul în care guvernul îi tratează. Nemulţumiri există, iar aceste eşecuri nu pot fi ţinute sub capac. Nu mai poţi să spui că Băsescu e de vină pentru CFR Marfă sau că n-am făcut regionalizarea din cauza şefului statului. Nu-i crede lumea. Şi nu-i mai cred nici parlamentarii lor. S-ar putea să avem un alt cabinet", a spus Lăzăroiu.
Pe plaja de la Miami se află și Crin Antonescu, spune Lăzăroiu
"La Miami pe plajă nu e doar domnul Ponta, mai e un domn, Antonescu", a mai declarat Lăzăroiu la Iași.
Întrebat de jurnalişti dacă are informaţii că cei doi lideri USL îşi petrec concediul împreună, Lăzăroiu a răspuns: "Miami nu e aşa mare să nu se întâlnească".
"Cine ştie ce pun ei la cale, poate pun la cale o rocadă preşedinte-premier. Pun ei ceva la cale, nu s-au dus degeaba aşa departe, puteau să vină mai aproape", a mai afirmat Sebastian Lăzăroiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu