La Târgoviște, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești

Foto: basilica.ro
Foto: basilica.ro

Miercuri, 11 august 2021, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, ocazie cu care va fi săvârșită Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat, în incinta Mânăstirii Stelea, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh.

Ceremoniile vor fi deschise, marți, 10 august 2021, ora 17.00, cu  Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura de la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște la Mânăstirea Stelea, prin centrul vechi al orașului, după care va fi săvârșită, de la ora 17.30, slujba Vecerniei Sfântului, în incinta complexului monahal.

Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia, în ziua de 11 august, 12 elevi, care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, anul acesta, iar în seara zilei de 10 august, Comitetul de tineri al Parohiei Sf. Ioan din Găești, care a obținut locul I la etapa eparhială a Concursului național catehetic, organizat de Patriarhia Română.

Invităm credincioşii să participe la acest eveniment spiritual central al Eparhiei noastre, în zilele de marți, 10 august, ora 17,00, la Catedrala Mitropolitană și apoi la Mănăstirea Stelea, şi miercuri, 11 august, începând cu ora 7.00, în incinta Mănăstirii Stelea din Târgoviște, informează Arhiepiscopia Târgoviștei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel