Konica Minolta a achiziționat Grupo Meridian, consolidându-și poziția de furnizor de servicii IT

Konica Minolta Business Solutions anunță achiziția Grupo Meridian. Compania spaniolă este un specialist în furnizarea de soluții pentru tehnologia informației, comunicații, consultanță tehnologică, externalizare, securitate IT și dezvoltare de software. 

Acest lucru o face perfectă pentru consolidarea poziției Konica Minolta ca furnizor de servicii IT complete, pe piața spaniolă și în afara acesteia.

Fondată în 1999, Grupo Meridian din Madrid oferă clienților săi atât în Spania, cât și în întreaga Uniune Europeană soluții IT și tehnologice care se potrivesc perfect afacerii lor - toate dintr-o singură sursă unificată. Aceasta deține un portofoliu variat de clienți, de la companii mici și mijlocii locale, până la corporații mari internaționale, clienții recunoscând valoarea specială pe care o oferă Grupo Meridian cu serviciile, produsele și soluțiile sale. Portofoliul companiei IT acoperă servicii de gestionare în cloud, aplicații de management al documentelor verticale și servicii IT complete, adaptate nevoilor specifice ale clienților.

Totodată, promovarea inovării în domeniul serviciilor IT, al tehnologiilor de birou și al software-ului se află în centrul activităților de afaceri ale Grupo Meridian. Compania realizează acest fapt într-o abordare inovativă deschisă, reunind expertiza internă cu cea a partenerilor săi internaționali de renume și cu cerințele exigente ale clienților. Această abordare promovează Grupo Meridian de la un furnizor de tehnologie la un partener strategic și de încredere pentru afacerile clienților săi.

Atât concentrarea pe clienți, cât și procesul de inovare, au pus Grupo Meridian în concordanță cu abordarea de afaceri a Konica Minolta, ducând la integrarea naturală a Grupo Meridian. "Grupo Meridian și Konica Minolta au același scop, și anume acela de a-și ajuta clienții să ajungă la nivelul următor pe drumul către locul de muncă digital", a declarat Vasco Falcao, CEO al Konica Minolta Business Solutions Spania. De asemenea, "Grupo Meridian și expertiza sa se integrează perfect în oferta noastră de servicii și în special în ceea ce privește soluțiile pentru locul de muncă al viitorului", a adăugat el.

Alex Hidalgo, Președintele Grupo Meridian "Acum, vom fi capabili să combinăm activele companiei multinaționale Konica Minolta cu soluțiile și expertiza noastră puternică de management IT și de documente - toate în serviciul clienților noștri. Așteptăm cu nerăbdare să remodelăm locul de muncă al viitorului pentru clienții noștri împreună cu Konica Minolta", Prin achiziție, Grupo Meridian a devenit subsidiară a Konica Minolta Business Solutions Spania, S. A.

Despre Konica Minolta Business Solutions Europa

Konica Minolta Business Solutions Europe GmbH, cu sediul în Langenhagen, Germania, este o filială deținută în totalitate de Konica Minolta Inc., Tokyo, Japonia. Konica Minolta oferă clienților săi posibilitatea să exceleze în epoca digitală: cu expertiză unică de imagistică și capabilități de procesare a datelor, Konica Minolta creează soluții relevante pentru clienții săi și rezolvă problemele cu care se confruntă societatea. Ca furnizor de servicii IT complete, Konica Minolta oferă consultanță și servicii pentru a optimiza procesele de afaceri prin automatizarea fluxului de lucru și implementează soluții în domeniul infrastructurii IT și securității IT, precum și în mediile cloud.

Potrivit IDC, Konica Minolta este un "jucător major în ceea ce priveşte fluxurile de lucru și serviciile de imprimare pe suport de hârtie din Europa de Vest" (2016). Fiind un partener puternic pentru piața de producție și de imprimare industrială, Konica Minolta oferă consultanță în afaceri, tehnologie și software de ultima generație iar în anul 2016 a fost, pentru al nouălea an consecutiv, lider pe piața producției de imprimare (InfoSource). Portofoliul hardware cuprinde mașini de imprimare ușoare și medii, precum și mașini industriale de tipărire. Konica Minolta Marketing Services oferă servicii cu valoare adăugată care îmbină în mod inteligent imprimarea și marketingul digital într-un mod util și eficient. În sectorul sănătății, Konica Minolta conduce digitalizarea fluxurilor de lucru clinice și oferă o gamă largă de soluții de diagnoză la nivel înalt.

Prin intermediul Centrului de inovare a afacerilor din Londra și a patru laboratoare de cercetare și dezvoltare din Europa, Konica Minolta promovează inovația prin colaborarea cu clienții săi, precum și cu partenerii din mediul academic, industrial și antreprenorial. Konica Minolta Business Solutions Europe este reprezentată prin filiale și distribuitori în peste 80 de țări din Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa. Cu aproape 9.900 de angajați (din aprilie 2018), Konica Minolta Europe a câștigat vânzări nete de peste 2,37 miliarde EUR în anul financiar 2017/18. Konica Minolta a primit premiul "Buyers Lab PaceSetter Award pentru Smart Workplace Vision" de la Keypoint Intelligence "ca singurul furnizor din industrie datorită viziunii sale prospective asupra viitorului muncii și investițiilor în tehnologia inovativă.

Vezi si: Konica Minolta, o nouă gamă de echipamente A4 monocrom

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel