În perioada aceasta cu război la granița României, mulți oameni se tem pentru ziua de mâine.
Există persoane care pot ajunge să-și pună sănătatea în pericol din cauza fricii generate de conflictele armate din proximitatea țării. Un psiholog avertizează că depresia stă la colț, „ne pândește, dincolo de anxietate”. Așa că ar fi bine să avem un kit de urgență pentru psihic.
„În situații extreme, când sunt copleșit de anxietate, recomand folosirea unei TRUSE de PRIM AJUTOR, a unui KIT de URGENȚĂ.
Pentru a scădea intensitatea și durata anxietății, recomand ca, în acele momente, să includem mișcarea fizică intensă (abdomen, flotări, genoflexiuni), să producem durere fizică în corp. Astfel, creierul se va comuta de pe emoție și vor intra în acțiune alte rețele neuronale, se vor activa neurotransmițătorii ce ne vor da adrenalină, serotonină, endorfine.
După cum observați, trebuie să folosim tehnici prin care schimbăm chimia creierului.
Pentru cine nu poate face sport, recomand un duș cu apă mai rece sau câteva cuburi de gheață ținute în palmă 2, 3 minute. Pe același principiu, inducerea unei dureri fizice.
Ca psiholog, a trebuit să-mi adaptez intervențiile după cum funcționează creierul și implicit psihicul și mintea”, a explicat Lucian Negoiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu