Josep Lluis Nunez a încetat din viaţă

Josep Lluis Nunez, fost preşedinte al clubului FC Barcelona, a încetat din viaţă.

Josep Lluis Nunez, fost preşedinte al clubului spaniol de fotbal FC Barcelona timp de 22 de ani (1978-2000), a încetat din viaţă luni, la vârsta de 87 de ani, după o grea suferinţă, informează EFE. Nunez, care se retrăsese în ultimii ani din viaţa publică, a avut cel mai lung mandat la conducerea Barcelonei, fiind reales de mai multe ori în funcţia de preşedinte.

Sub conducerea sa, echipa catalană a câştigat 27 de trofee, inclusiv prima sa Ligă a Campionilor, în 1992. În 1986, Barca a fost învinsă de Steaua Bucureşti în finala Cupei Campionilor Europeni. Cu Nunez preşedinte Barcelona şi-a asigurat independenţa economică, fiind pionieră în obţinerea de venituri din transmisiile TV şi din merchandising.

În cei 22 de ani în care Nunez a condus Barca, capacitatea stadionului Camp Nou a fost mărită, a fost construită o arenă mică, Mini Estadi, şi au fost înfiinţate muzeul şi fundaţia clubului. Tot în această perioadă au fost achiziţionate terenurile pe care a fost construită Ciutat Esportiva, centrul de antrenament al clubului.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy