Joe Biden, acord de parteneriat strategic cu Vietnamul. SUA, luptă pentru contracararea Chinei

Sursa foto: Facebook Joe Biden
Sursa foto: Facebook Joe Biden

Joe Biden, președintele SUA, ar urma să semneze un acord de parteneriat strategic cu Vietnamul.

Acordul va permite o nouă colaborare bilaterală ce va stimula eforturile Vietnamului de a-şi dezvolta sectorul tehnologiei înalte în domenii precum producţia de semiconductori şi inteligenţa artificială, potrivit Politico.

Potrivit unei surse Reuters, preşedintele Biden ia în calcul o deplasare în Vietnam în luna septembrie, scrie Agerpres. Acesta anunțase încă de la începutul acestei luni că va călători în curând în Vietnam pentru că această ţară asiatică doreşte să ridice nivelul relaţiei sale cu Statele Unite şi să devină un partener important al Washingtonului.

Casa Albă nu a confirmat planurile pentru această călătorie.

La o întâlnire în luna aprilie, prim-ministrul vietnamez Pham Minh Chinh şi secretarul american de stat Antony Blinken şi-au exprimat dorinţa de a aprofunda legăturile bilaterale, în contextul în care Washingtonul încearcă să îşi consolideze relaţiile cu partenerii din Asia pentru a contracara o Chină din ce în ce mai asertivă în plan regional.

Oficialii nu au detaliat ce ar însemna o relaţie bilaterală mai strânsă, dar experţii consideră că aceasta ar putea include o creştere a cooperării militare şi aprovizionarea cu arme din SUA.

Vezi și: Vicepreşedintele Taiwanului, vizită în SUA. China promite "măsuri ferme şi energice"

Europa şi SUA nu pot tăia legăturile economice cu China. Anunţ de la Beijing: E o iluzie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel