Jean-Claude Juncker îl acuză pe Alexis Tsipras că îi denaturează cuvintele în fața grecilor

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îl acuză pe prim-ministrul grec Alexis Tsipras că îi denaturează cuvintele și oferă alegătorilor săi o versiune în mod deliberat distorsionată a propunerilor făcute de șeful executivului UE pentru a rezolva criza datoriilor Atenei.

Acest acces de furie apărut în timp ce Juncker a răspuns într-o conferință de presă afirmând că-i pasă de oamenii din Grecia, dar nu de Guvernul ei, este în contrast puternic cu eforturile sale anterioare de a se arăta prieten cu premierul novice de stânga în cursul unor negocieri dificile.

În timp ce Grecia se luptă să evite o incapacitate de plată în două săptămâni, ce i-ar putea amenința statutul de membru al zonei euro, Tsipras a tunat și fulgerat mai devreme în fața aliaților săi parlamentari contra creditorilor UE și FMI, care cer tăierea pensiilor și creșteri fiscale pentru "a umili nu numai guvernul grec ... dar și întreg poporul".

Printre propunerile creditorilor, a spus el, apare o creștere de 10% a TVA-ului pe electricitate. Alți miniștri au criticat sugestiile pentru creșterea bruscă a TVA la medicamente.

Într-un briefing de presă la Bruxelles cu șeful NATO, Juncker l-a acuzat direct pe Tsipras că-și înșală alegătorii, transmite Agerpres: "Nu-mi pasă de guvernul grec", a declarat el. "Dar îmi pasă de poporul grec, în special de cei mai săraci".

Vezi și: Michael Grosse-Broemer: UE trebuie să se pregătească pentru eventuala ieşire a Greciei din zona euro

"Eu nu sunt în favoarea - și prim-ministrul știe - nu sunt în favoarea creșterii TVA la medicamente și electricitate. Cred că acest lucru ar fi o greșeală majoră", a adăugat șeful Comisiei Europene, repetând pentru a accentua: "Și prim-ministrul știe asta".

"Dezbaterea în Grecia și în afara Greciei ar fi mai simplă dacă guvernul grec ar spune exact ceea ce Comisia ... într-adevăr propune", a continuat Juncker: "Îi acuz pe greci că spun lucruri publicului grec care nu sunt în concordanță cu ceea ce i-am spus prim-ministrului grec".

El a mai declarat că nu a mai vorbit cu Tsipras de duminică noapte, "când am decis să opresc negocierile deoarece, având în vedere poziția greacă, nu duc nicăieri".

Atena afirmă că are nevoie de ajutor mai degrabă pentru datoriile ei masive decât de reduceri de cheltuieli care vor scădea și mai mult creșterea economică.

Juncker a mai spus că Grecia ar trebui să accepte un acord ce ar debloca 35 de miliarde de euro pentru investiții. Și el a sugerat înlocuirea creșterii TVA cu alte măsuri, inclusiv reducerea cheltuielilor de apărare.

Citește și: Jean-Claude Juncker, președintele CE, îl acuză pe premierul grec Alexis Tsipras că a mințit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel