Jean-Claude Juncker, președintele CE, îl acuză pe premierul grec Alexis Tsipras că a mințit

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, îl acuză pe premierul Greciei, Alexis Tsipras, că și-a mințit propriul Parlament în privința negocierilor pentru bailout. 

În marja summitului G7, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker susține că premierul grec Alexis Tsipras nu a trimis propunerea Greciei, așa cum promisese, și îl acuză că a mințit Parlamentul de la Atena despre negocierile pentru un nou acord, relatează The Guardian, scrie Hotnews.ro.

Juncker l-a acuzat pe Tsipras că a subminat negocierile asupra termenilor pentru un bailout al Greciei și că a mințit Parlamentul grec.

Evident furios, Juncker a declarat că i-a spus lui Tsipras, în timpul unei întâlniri desfășurate miercuri seara că există "spațiu de negociere", însă a insistat că grecii nu au fost dispuși să ia parte la discuții aprofundate. În schimb, Tsipras a promis să îi trimită propunerea sa în ziua urmatoare, doar că Juncker încă așteaptă duminică să o primească.

"Alexis Tsipras a promis că până joi seara va prezenta o a doua propunere. Apoi a spus că o va prezenta vineri. Iar apoi a spus că va telefona sâmbătă. Însă nu am primit această propunere, așa că sper că o voi primi în curând. Aș vrea să am acea ofertă", a declarat președintele CE.

Juncker le-a mai spus reporterilor că i-a transmis lui Tsipras că el continuă să excludă ideea unui Grexit - "pentru că nu vreau să văd asta"- însă i-a mai spus premierului grec că nu poate "scoate un iepure dintr-o pălărie".
 
Între timp, Guvernul Greciei a cerut în mod oficial și a obținut, joi, de la Fondului Monetar Internaţional (FMI) amânarea rambursării până la sfârşitul lunii iunie a patru rate care au scadenţa luna aceasta. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE), scrie gandul.info. Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Yanis Varufakis vrea de la Angela Merkel "un discurs al speranței" pentru Grecia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel