JD Vance și Zelenski, față în față la Vatican, în timpul ceremoniei de instalare a Papei Leon al XIV-lea. Gestul surprinzător făcut de cei doi - FOTO

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Vicepreședintele american JD Vance și președintele ucrainean Volodimir Zelenski sunt prezenți la Vatican, la ceremonia de instalare a Papei Leon al XIV-lea.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele american JD Vance și-au strâns mâinile duminică în Piața Sf. Petru din Vatican, înainte de Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, informează EFE.

Vance, însoțit de secretarul de stat Marco Rubio, a ieșit din bazilică și s-a îndreptat către piață cu câteva momente înaintea lui Zelenski, deși atât delegația SUA, cât și cea ucraineană au fost printre ultimele care au sosit.

Imediat ce a intrat în piață, Zelenski i-a salutat pe oficialii din primul rând, între care pe președinta peruană Dina Boluarte, întrucât noul papă are cetățenie peruană.

Însă noul suveran pontif are și cetățenie americană și, din acest motiv, Vance era așezat chiar lângă Boluarte.

La sosirea sa, câteva clipe mai târziu, Zelenski i-a salutat pe cei care stăteau în primul rând, inclusiv pe Boluarte, și a îmbrățișat-o pe șefa guvernului italian, Georgia Meloni, iar mai apoi a putut fi văzut apropiindu-se de Vance, care s-a ridicat, iar cei doi și-au strâns scurt mâinile.

Evenimentul de la Vatican, de inaugurare a pontificatului lui Leon al XIV-lea, a reunit delegații din aproximativ 150 de țări și organizații internaționale, precum și mii de credincioși în piață.

Pe 26 aprilie, în timpul funeraliilor Papei Francisc, președintele american Donald Trump și Zelenski s-au întâlnit în Bazilica Sf. Petru din Vatican, văzându-se pentru prima dată de la faimoasa ceartă din Biroul Oval din februarie.

Sursa foto: Agerpres

Vance și Rubio au fost de asemenea prezenți la acea întâlnire dură de la Washington.

Acum, Ucraina și Rusia au început negocieri directe pentru prima dată din 2022 la Istanbul, în Turcia, în căutarea unei încetări a focului.

Trump însuși a anunțat pe platforma sa Truth Social că va vorbi la telefon luni cu omologul său rus, Vladimir Putin, și, de asemenea, cu Zelenski, pentru a „opri vărsarea de sânge”, scrie Agerpres.

Citește și: Kievul, din nou sub atacul dronelor rusești. Alerte de raid aerian și explozii în toiul nopții/ Atacul, considerat „cel mai amplu de la începutul războiului” - Update

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel