Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) va picheta Guvernul, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 16:00. Protestul va avea loc pe trotuarul din fața Muzeului Antipa.
Marius Marinescu, inițiatorul Legii de protecție a animalelor, a declarat pentru DC News că îi așteaptă pe toți cei care se opun cruzimii față de animale, ca să susțină trei solicitări pentru Victor Ponta. Protestatarii îl roagă pe premier să îi ceară ministrului de Interne, Radu Stroe, să aplice legea și să sancționeze cruzimea față de animale. ”Constatăm zeci de cazuri în care indivizi descreierți chinuie cu bestialitate animale, în special câini, din cauza revărsării de ură din mass media, iar Poliția nu intervine. Acești monștri cu chip de om vor ataca, mâine, oameni, fiindcă răutatea și agresivitatea nu au fost sanționate la timp”, a spus Marinescu.
Participanții la pichetare mai cer o Ordonanță de Urgență prin care să se elimine din lege eutanasierea, dar și o decizie guvernamentală prin care mărfurile aflate în pragul expirării să poată fi îndreptate spre adăposturi, ajutând primăriile să gestioneze în mod uman problema câinilor maidanezi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu