Ionuț Lupescu îi garantează postul de selecționer lui Cosmin Contra

Ionuț Lupescu a declarat că în cazul în care va câștiga șefia FRF, Cosmin Contra va fi păstrat la echipa națională a României.

Ionuț Lupescu și-a anunțat oficial candidatura pentru șefia FRF în urmă cu câteva zile. Acesta va fi principalul contracandidat al lui Răzvan Burleanu, iar multe voci din fotbal îl consideră pe fostul internațional deja câștigător.

Odată cu anunțul candidaturii lui Lupescu, au apărut în spațiul public diverse speculații în legătură cu viitorul lui Cosmin Contra la cârma naționalei de fotbal a României. S-a speculat cum că Victor Pițurcă ar putea reveni la națională, însă Lupescu a ținut să clarifice lucrurile în acest sens. 

Lupescu are încredere în Contra

Acesta a precizat că în cazul în care va fi ales drept președinte al FRF, Cosmin Contra nu va fi îndepărtat, ci va fi lăsat să-și demonstreze abilitățile și să bifeze obiectivele stabilite. Lupescu a criticat fluctuația de antrenori la națională, numind-o drept management defectuos.

„Eu nu am auzit nicio federație să schimbe 4 selecționeri în 4 ani. Asta dă dovadă de nepricepere toală. Plus și de management defectuos, pentru că trebuie să-i plătești. Nici cu Cosmin pentru că are un contract, el de-abia a venit, a avut două oficiale și două amicale. El ar perioada asta cu meciuri oficiale și amicale în care are puterea să demonstreze că poate să închege o echipă, un stil de joc, un alt spirit. Eu am încredere în Cosmin, pentru că l-am avut de mic la Dinamo, îl cunosc de mic, i-am urmărit cariera, a făcut lucruri bune în Spania, i-am spus că a greșit că a plecat în China. Până la urmă, pentru el e o rampă de lansare naționala, o cunoaște, a jucat, deci nu văd de ce cineva indiferent cine ar fi, ar vrea să îl schimbe.", a declarat Ionuț Lupescu la Digi Sport. 

Cosmin Contra are contract valabil cu FRF până în septembrie 2019, cu obiectivul de a califica România la Euro 2020. În cazul în care „Guriță" se va califica cu naționala, contractul se va reînnoi, automat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel