Inspectorii judiciari care ar fi controlat DNA, ANCHETAȚI

Scandalul dintre Inspecția Judiciară și DNA ia o amploare incredibilă. 

După ce inițial s-a încercat decapitarea IJ în ședința CSM, a urmat sesizarea făcută de șefa DNA, nemulțumită că nu și-a spus punctul de vedere. Inspecția Judiciară a transmis un mesaj că rezultatele controlului încă nu au fost publicate și când se vor finaliza se vor lua în discuție eventualele probleme. 

Adevărata miză ar fi chiar publicarea raportului de control. Luju.ro scria că rezultatele controlului ar fi dezastruoase pentru DNA și miza ar fi tocmai nepublicarea lor. De aceea, s-a încercat și decapitarea IJ. 

Acum, potrivit unor surse citate de Antena 3, se pare că inspectoarele care au făcut controlul la DNA sunt cercetate disciplinar pentru că nu și-au anunțat șefii ce se petrecea în instituție în timpul controlului. 

Inspectoarea care a fost șefa echipei de coordonare a verificării activității manageriale a DNA s-ar fi în dus în biroul șefului Inspecției judiciare (IJ) și, întrebată fiind de acesta de ce e ales să se adreseze CSM și Parchetului general despre problemele pe care le-ar fi întâmpinat la DNA - în loc să discute mai întâi cu conducerea IJ - aceasta i-a închis ușa în nas inspectorului, potrivit Antena 3. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel