INFOTRAFIC, 28 mai. Vezi care sunt restricțiile impuse astăzi de polițiști

Alexandru Ichim / 28 mai 2019 / 08:44 Salveaza PDF Comentarii
Autostrada
Descriere foto: Autostrada

Mai multe restricții sunt impuse astăzi pe câteva dintre drumurile și autostrăzile din țara noastră. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1, la ieşirea din localitatea Viştea de Jos către Braşov, judeţul Braşov, şoferul unui autoturism a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară care circula regulamentar. În urma impactului au rezultat 2 victime, asupra cărora se acordă îngrijirile medicale necesare. Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetării locului faptei, traficul fiind deviat pe un drum judeţean din apropiere.

Începând de astăzi, 28 mai 2019, circulația vehiculelor rutiere cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone se restricționează pe DN7, tronsonul kilometric 152+250m - 152+550m, pe raza localității Dedulești, județul Argeș, pentru a se executa lucrări de consolidare asupra părţii carosabile, asigurarea scurgerii apei și refacerea parapetului.

În perioada executării lucrărilor, vehiculele cu MTMA ,mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40 tone pot utiliza traseul: Pitești - DN65 - Slatina - DN65 - Salcia (județul Olt) - DJ 677 - Arcești Cot (județul Olt) - DN64 - Drăgășani - DN64 - (intersecție DN64 cu DN67) - DN67 - (intersecție DN67 cu DN7).

Drumuri restricționate pentru lucrări

 

În această perioadă se execută diferite tipuri de lucrări la suprafaţa carosabilă, motiv pentru care sunt impuse mai multe restricţii de circulaţie, astfel:

Pe DN 7, în judeţul Vâlcea, se vor efectua lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie la Podul peste râul Sasca Mare, aflat la kilometrul 157+762 metri, în localitatea Milcoiu, precum şi reparaţii la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie la Podul peste râul Sâmnicu, kilometrul 165+767 metri, respectiv Podul peste râul Sâmnicel, kilometrul 169+760 metri, din localitatea Blidari. Traficul va fi restricţionat pe câte un sens de circulaţie, desfăşurându-se prin indicatoare rutiere montate la faţa locului.

În judeţul Ialomiţa, pe DN 2, între localităţile Moviliţa şi Coşereni, se efectuează lucrări la partea carosabilă (decopertare şi asfaltare), pe ambele sensuri de mers, traficul desfăşurându-se alternativ, prin dirijarea piloţilor de trafic.

Şi în judeţul Prahova se execută lucrări, de întreținere a carosabilului, pe DN 1, între kilometrii 103 și 101, precum și efectuarea de marcaje rutiere, pe tronsonul kilometric 92 - 98, pe ambele sensuri, alternativ, prin piloţi de trafic sau semafoare electrice.

Iar în judeţul Mehedinţi, pe DN 6 Drobeta Turnu Severin - Orșova, la poziţia kilometrică 362+664 (viaductul Valea lui Stan), se vor executa lucrări de asfaltare, pe ambele sensuri de mers, alternativ, traficul desfăşurându-se dirijat, prin intermediul indicatoarelor rutiere.

Lucrări pe autostrăzi

 

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.

De asemenea, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată, de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 84 - 92, între localităţile Vlad Ţepeş şi Vâlcelele, judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară tot dirijat, pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Vezi și: Percheziții la persoane bănuite de proxenetism prin metoda ,,loverboy"


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25