INFOTRAFIC, 27 septembrie. Aglomerație la intrarea în Capitală. Accidente și restricții pe artere naționale importante. Rute alternative

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Polițiștii recomandă mai multe rute alternative pentru evitarea aglomerațiilor ce se pot forma pe mai multe artere naționale importante. 

UPDATE: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată pe DN 2, la ieșirea din localitatea Oreavul, județul Buzău, unde s-a produs o coliziune față-spate între 2 autoturisme, care a dus la decesul unuia dintre conducătorii auto. Valorile de trafic rămân însă ridicate pe ambele sensuri de mers.

- Știrea inițială - 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, localitatea Oreavul, județul Buzău, s-a produs un accident rutier, în care 2 autoturisme au intrat în coliziune față-spate. În urma impactului a rezultat o victimă, care a decedat. Traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției rutiere.

Pe Autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 171 și 174, se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 100 de metri, motiv pentru care recomandăm conducătorilor auto să folosească sistemele de iluminare și dezaburire, să circule cu viteză redusă și să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule.

Aglomerație la intrarea în Capitală

Pe Autostrada A1 București-Pitești se circulă în condiții de aglomerație la intrarea în capitală, de la kilometrul 13.

Până la finalul lunii noiembrie a.c., pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 31+500 de metri - 36+150 de metri, traficul se desfășoară deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.

De asemenea, a fost închis și nodul rutier de la kilometrul 35 care face accesul la și dinspre localitățile Fundulea și Nana, județul Călărași, pe sensul Constanța – București.

Circulația rutieră este restricționată pe Autostrada A1 Sibiu – Deva pe tronsonul kilometric 262+600 m - 265+600 m, la intrarea în tunelul Săcel, pe sensul de mers Sibiu - Orăștie, pe fondul lucrărilor de remediere necesare infrastructurii rutiere existente, traficul fiind deviat de pe calea 2 pe calea 1 în zona lucrărilor, până la jumătatea lunii noiembrie.

Restricții pe DN 1 Brașov - Ploiești

Începând din data de 20 septembrie 2021, pentru aproximativ o lună, circulația este restricționată pe o bandă pe DN 1 Brașov – Ploiești, la kilometrul 140+800 metri, la ieșirea din stațiunea Predeal, județul Brașov, în zona pasajului la calea ferată, pentru efectuarea lucrărilor de refacere a structurii rutiere de pe pod. Traficul va fi dirijat prin semafoare.

Rute alternative care pot fi accesate pentru evitarea aglomerației:

- DN 1A - Ploiești - Cheia - Săcele - Brașov

- DN 73 - Pitești - Câmpulung - Bran – Brașov.

Lucrări pe DN 13, rute alternative

Pe DN 13, între municipiul Brașov și comuna Feldioara, începând din data de 21 septembrie, sunt demarate lucrările pentru reabilitarea podului de peste pârâul Bârsa, județul Brașov. Astfel, circulația este restricționată pe o bandă, traficul fiind dirijat de semafoare.

Celor care doresc să evite zona lucrărilor, le propunem ca rute alternative:

- DJ112A - Hălchiu - Codlea - DN1;

- DJ112A - Bod - DJ103 - Sânpetru - Varianta de Ocolire Brașov.

Traficul greu poate evita zona lucrărilor pe DN1S, ruta Hoghiz - Șercaia - DN1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel