Incidentele anti-musulmane au ajuns la un nivel 'fara precedent'

Incidentele împotriva musulmanilor în Statele Unite ale Americii (SUA) au atins ''un nivel fără precedent'' de la atentatele de la Paris, ele fiind alimentate şi de discursurile virulente ale unor republicani, precum Donald Trump, în plină campanie prezidenţială, potrivit principalei asociaţii americane pentru apărarea drepturilor civice ale musulmanilor, Council on American-Islamic Relations (CAIR), relatează joi AFP, preluat de Agerpres.

Aceasta nu s-a mai văzut niciodată pe o perioadă atât de scurtă, nici după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, a explicat pentru AFP Ibrahim Hooper, purtătorul de cuvânt al CAIR.

Începând din 13 noiembrie, zeci de incidente antimusulmane au fost semnalate în întreaga ţară: focuri de armă împotriva unei moschei din Meriden (statul Connecticut, în nord-est), unde FBI-ul participă la anchetă, vandalism împotriva unui centru islamic din Pflugerville (statul Texas, sud), unde poarta instituţiei a fost acoperită cu excremente, faptă calificată de poliţie drept o infracţiune motivată de ură, un desen cu un turn Eiffel în semn de pace - simbolul atentatelor de la Paris - realizat pe clădirea unui centru islamic din Omaha (statul Nebraska, în centru).

În Texas au fost semnalate şase incidente. Corpurile exterioare de iluminat şi poarta din sticlă de la o moschee din Lubbock au fost sparte. În oraşul Corpus Christi, centrul islamic a primit ameninţări care le cer credincioşilor săi să se convertească la creştinism până nu va fi prea târziu, a precizat CAIR. În Irving, o manifestaţie în faţa unui centru islamic a denunţat islamizarea Americii. În San Antonio, un bărbat în ţinută militară a fost arestat după ce, potrivit poliţiei, a intrat într-o moschee şi a început să-i insulte pe credincioşii care se rugau.

CAIR vorbeşte, de asemenea, despre focuri de armă împotriva locuinţei unui cuplu musulman în Orlando (Florida), o femeie cu voal tratată drept teroristă şi un şofer etiopian de taxi creştin, luat drept musulman, se pare că a fost lovit şi ameninţat de un pasager în Charlotte (Carolina de Nord).

Au fost multe incidente şi după atentatele din 11 septembrie 2001, dar, în acea perioadă, exista mult sprijin faţă de comunitatea musulmană. Nu s-a mai văzut acest lucru", a afirmat Hooper.

Agravarea retoricii antimusulmane, după atentatele de la Charlie Hebdo

În opinia sa, o agravare a retoricii antimusulmane s-a constatat deja după atentatele împotriva Charlie Hebdo, alimentată de discursurile politice ale unor candidaţi republicani pentru funcţia de la Casa Albă.

Constatăm o banalizare a urii antimusulmane de către oameni precum Donald Trump sau Ben Carson. Aceasta le dă un fals sens de legitimitate celor care ar vrea să comită infracţiuni motivate de ură, a explicat Hooper, adăugând că liderii politici nu răspund, nu reacţionează la acest puseu de ură antimusulmană.

Miliardarul Donald Trump, aflat în fruntea sondajelor în tabăra republicană, a afirmat recent că a văzut imaginile cu mii de musulmani care aplaudau prăbuşirea turnurilor de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, din statul vecin New Jersey. Trump a adăugat că intenţionează fişarea musulmanilor, chiar impunerea unei cărţi de identitate speciale. El este totodată ostil primirii de refugiaţi sirieni, cum sunt de altfel şi guvernatorii din 30 de state americane, din totalul de 50.

În contextul campaniei prezidenţiale, atentatele de la Paris au avut un impact negativ asupra comunităţii musulmane, estimează Shamsi Ali, imamul Centrului islamic Jamaica din Queens, în New York. Musulmanii sunt neliniştiţi, a declarat el pentru AFP.

În opinia sa, această retorică nu este americană. Această ţară respectă drepturile fiecăruia de a trăi şi de a-şi practica religia. Această ţară primeşte imigranţi şi cei circa 7-10 milioane de musulmani fac parte integrantă din SUA. Loialitatea noastră faţă de această ţară nu este inferioară în comparaţie cu cea a altora, a afirmat imamul.

Si in Germania si Franta a fost sesizata o crestere a incidentelor anti-musulmane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel