Peste 800 de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional "Iancu de Hunedoara" din municipiul Hunedoara au fost evacuaţi, miercuri, din sălile de clasă de către cadrele didactice, după ce la subsolul unităţii de învăţământ a izbucnit un incendiu cu degajare mare de fum.
"Până la sosirea echipajelor de pompieri, toţi elevii şi profesorii s-au autoevacuat din clădirea şcolii. Incendiul a generat o cantitate destul de însemnată de fum, care a afectat doi profesori, un bărbat şi o femeie, aceştia suferind intoxicaţii uşoare cu fum", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.
Cele două cadre didactice au primit îngrijiri medicale la faţa locului din partea unui echipaj al Ambulanţei, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal din Hunedoara pentru investigaţii suplimentare. Pentru stingerea incendiului, la faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri militari, focul fiind lichidat în câteva minute, deoarece în încăperea respectivă ardeau deşeuri de cauciuc şi hârtie. Pompierii cercetează acum cauza care a condus la producerea incendiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu