Incendiu în Bucureşti. Când va fi stins focul? Prefectul Capitalei, Marius Ghincea, reacţie: Pompierii au fost sunaţi târziu.

Prefectul Capitalei, Marius Cristian Ghincea, a declarat că pompierii au fost solicitaţi cu întârziere să intervină la incendiul care a umplut zona de nord a oraşului cu fum. 

“Din păcate, din informaţiile pe care le am ei au fost sunaţi destul de târziu, cu toate acestea se vede că au reuşit să intervină şi să limiteze propagarea focului. Culoarea fumului s-a schimbat, ceea ce este primul semn bun de astăzi, în sensul că focul este localizat, iar toxicitatea fumului nu mai este aşa de mare ca în primele momente, bănuiesc, ale incendiului”, a spus prefectul la Ştirile ProTV. 

Când va fi stins focul

"Cel mai probabil, incendiul va fi lichidat complet mâine, când pompierii vor putea intra în hală", a mai declarat Marius Ghincea. 

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la o hală situată pe strada Biharia din nordul Capitalei, în zonă înregistrându-se degajări mari de fum, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au anunțat că un incendiu puternic a izbucnit vineri la o hală situată pe strada Biharia din nordul Capitalei, în zonă înregistrându-se degajări mari de fum. La momentul transmiterii știrii, hala arde în întregime, transmite Mediafax.

Degajarea de fum este atât de puternică încât se vede din mai multe zone ale Capitalei. A fost emis şi un mesaj RO-ALERT pentru ca persoanele să evite zona respectivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel