Incendiu de proporţii în Vâlcea. S-a solicitat sprijin aerian

Un incendiu de proporţii s-a declanșat într-o pădure din Malaia.

Peste 50 de pompieri şi pădurari acţionează, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure din comuna Malaia în cursul dimineţii, suprafaţa afectată fiind de peste 12 hectare, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Aceştia au precizat că incendiul s-a produs într-o zonă greu accesibilă, pentru lichidarea lui, conducerea ISU Vâlcea solicitând Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) sprijin aerian.

'Incendiul se manifestă în zona împădurită de munte, la nivelul solului, pe o suprafaţă de aproximativ 12 hectare. Intervin ISU cu 34 de militari şi 20 de persoane de la serviciul de voluntari din Malaia şi de la ocolul silvic din zonă. Accesul se face numai pedestru (aproximativ 100 de minute) şi se acţionează cu mijloace de primă intervenţie din cauza terenului accidentat. S-a solicitat sprijin aerian din partea IGSU şi aşteptăm să vedem ce răspuns vom primi, dar, cel mai probabil, mâine dimineaţă vom acţiona şi aerian pentru stingerea acestui incendiu', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Incendiul a izbucnit iniţial pe circa trei hectare. Din cauza vântului puternic, s-a propagat pe alte câteva zeci de hectare. Zona în care s-a produs a fost cuprinsă de flăcări şi în urmă cu două zile, atunci focul fiind lichidat de pompieri după mai bine de cinci ore.

Citește și:

Incendiu într-un restaurant din centrul oraşului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel