Incendii în Noaptea de Înviere. Peste 50 de oameni, de la biserică, la spital

Peste 5.100 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei în noaptea de Înviere şi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în ţară 1.302 intervenţii, cu 25% mai multe faţă de perioada similară a anului trecut.

"În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD (1.062 pentru acordarea primului ajutor medical şi 8 misiuni de descarcerare) şi 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor de vreme rea şi pentru protecţia comunităţilor. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii", se arată într-un comunicat remis duminică de IGSU.

Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, în special pe fondul creşterii solicitărilor SMURD de prim-ajutor de urgenţă. Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitaliceşti pentru investigaţii suplimentare. Noaptea trecută, echipaje de pompieri şi paramedici s-au aflat în proximitatea bisericilor şi a mănăstirilor unde au fost organizate slujbe religioase cu public numeros.

"Respectarea de către cetăţeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor a făcut ca Sfânta Sărbătoare să se desfăşoare fără evenimente care să le pună viaţa şi bunurile în pericol", subliniază IGSU.

Fenomene meteo

În ceea ce priveşte fenomenele meteo, din cauza precipitaţiilor şi vântului de intensitate semnificativă din cursul zilei de sâmbătă, au fost semnalate efecte negative în patru judeţe: Alba, Hunedoara, Mureş şi Timiş. Pompierii militari împreună cu autorităţile publice locale au acţionat pentru degajarea a 35 copaci doborâţi, 5 cabluri electrice şi 7 elemente de construcţie desprinse, fiind avariate 3 autoturisme şi 7 acoperişuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curţi şi subsoluri inundate. Duminică dimineaţă nu mai erau solicitări de intervenţii din cauza vremii nefavorabile.

Echipajele de pompieri salvatori rămân mobilizate pe toată durata sărbătorilor, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat, precizează IGSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel