Ambasadori şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene şi Reprezentanţei Permanente a Comisiei Europene în România au vizitat marţi sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, prilej cu care au fost prezentate Centrul de Comandă şi Control al I.G.P.F., precum şi atribuţiile şi activităţile specifice Ministerului Afacerilor Interne, cu accent pe cele ale Poliţiei de Frontieră Române, se arată într-un comunicat de presă al IGPF.
Delegaţia a fost primită de către secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, Daniel Robert Marin, şi inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul general de poliţie Ioan Buda. Potrivit comunicatului, vizita s-a realizat în contextul campaniei 'Da, ne pasă!', campanie derulată de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, care presupune o serie de vizite dedicate ale ambasadorilor statelor membre pe domeniul proiectelor implementate în România prin finanţare UE şi a avut ca temă Protejarea graniţelor Uniunii Europene, iar obiectivul l-a reprezentat recunoaşterea realizărilor României în ceea ce priveşte utilizarea sprijinului acordat de Uniunea Europeană.
Delegaţia a fost formată din ambasadori şi înalţi oficiali din 20 de state membre ale Uniunii Europene (Suedia, Ungaria, Estonia, Belgia, Norvegia, Italia, Austria, Finlanda, Olanda, Elveţia, Lituania, Franţa, Bulgaria, Spania, Germania, Polonia, Cehia, Croaţia, Anglia, Slovacia), fiind însoţită de reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Cu această ocazie, înalţilor oficiali ai Comisiei Europene li s-au prezentat structura, competenţele şi atribuţiile Poliţiei de Frontieră Române, activităţile desfăşurate şi rezultatele înregistrate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere, precum şi activităţile derulate pentru îndeplinirea obiectivelor asumate de Poliţia de Frontieră pentru aderarea la Spaţiul Schengen. De asemenea, delegaţia a vizitat, la sediul I.G.P.F., Centrul Operaţional de Coordonare al Poliţiei de Frontieră, unde se colectează şi procesează informaţiile de la sistemele de supraveghere şi control instalate pe frontieră, în scopul optimizării timpului de răspuns şi al gestionării resurselor la un nivel unitar, respectiv a fost prezentată Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii, structură responsabilă cu procesarea datelor despre pasageri, în scopul prevenirii şi combaterii actelor de terorism, infracţiunilor conexe, precum şi prevenirii şi înlăturării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Tot cu acest prilej, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a prezentat modalităţile de pregătire şi perfecţionare ale poliţiştilor de frontieră, dotările tehnice, precum şi rezultatele participării poliţiştilor de frontieră români la misiunile organizate de către Agenţia Frontex, sprijin care a fost evidenţiat şi apreciat deseori de reprezentanţii Agenţiei şi de către cei ai autorităţilor de frontieră europene.
Poliţia de Frontieră Română a fost apreciată de membrii delegaţiei ca fiind un partener competent şi credibil în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere şi care, de asemenea, se bucură de respectul şi aprecierea structurilor similare din ţările membre UE ca fiind o instituţie etalon, implicată activ şi serios în securizarea graniţelor europene, se mai arată în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News