Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Impredictibilitatea climatică, economică și politică

Petre Roman / 19 mai 2016 / 18:28

Politica, la fel ca şi  economia, este criticată pentru interesul excesiv acordat termenului scurt, arată Petre Roman într-un editorial scris pentru DCNews. Conducătorii politici sunt cel mai adesea obligaţi să dea socoteală pentru lipsa de rezultate faţă de promisiunile făcute. Ei, ca şi managerii din economie, au învăţat că evenimentele nu sunt predictibile şi e mult mai bine să le explici decât să le înfrunţi. Astfel, puterea relaţiilor publice a devenit extrem de importantă în exerciţiul de putere. Fereastra de predictibilitate în politică este scurtă şi cea mai importantă calitate a unui lider politic este să  propună proiecte pe termen scurt şi să le ajusteze rapid după circumstanţe.

Mi-e teamă că marea politică nu mai este posibilă fiindcă pentru a o face ar trebui ţinută cârma şi continuată strategia pe termen lung chiar şi atunci când opinia publică nu mai este favorabilă, adaugă Petre Roman. Cum putem şti dacă rezultatele sunt diferite de acelea ce s-ar fi obţinut cu alte politici? Cum să aflăm dacă efectele sunt mai bune sau mai rele comparate cu cele la care s-ar ajunge pe alte căi?

Concluziile puse de primul șef al Executivului, după 1989, în editorialul publicat mai jos:

Impredictibilitatea climatică, economică și politică

În cunoscuta sa lucrare, “Un sezon în infern”, Rimbaud scria: ”Un om trebuie să fie absolut modern.” A fi modern astăzi înseamnă, cred, să combați imprecizia și să înțelegi impredictibilitatea.

Europa, ca și Occidentul mai târziu, avea o identitate imprimată în știință: căutarea cauzelor. O credință era ferm înrădăcinată: există o convergență în evoluția lucrurilor, în felul lor de a exista. Știința clasică a Europei este construită cu această credință în aproximare și convergență. Această credință era justificată de faptul că predicțiile se dovedeau corecte. Modelele utilizate și rezultatele obținute cu ele dădeau dreptate acestei științe. Totuși, la cotitura între secolele XIX și XX, în 1900, unul din cei mai mari fizicieni și matematicieni a avut intuiția genială a ceea ce va fi demonstrat de abia în 1963. E vorba de Henri Poincare:

“O cauză foarte mică ce scapă atenției noastre este capabilă să determine un efect considerabil, pe care este imposibil să nu-l vedem și atunci spunem că efectul se datorează întâmplării…Un fenomen este prezis atunci când este guvernat de legi. Însă nu e întotdeauna așa; se poate întâmpla ca mici diferențe în condițiile inițiale să producă foarte mari diferențe în fenomenul final. O mică eroare în primele produce o enormă eroare în cele finale. Predicția devine imposibilă.”

 

Impredictibilitatea climatică

Totul ia o turnură complet neașteptată prin lucrarea lui Edward Lorenz. Impredictibilitatea și teoria haosului care o explică sunt pentru întâia dată puse în evidență prin rezultatul lui Lorenz din 1963. El studia cu un sistem de ecuații foarte simplificat, încălzirea la bază a unui strat de aer și mișcarea rezultantă. Această experiență simula într-o manieră esențială ceea ce se întâmplă cu mișcarea aerului în atmosferă. Utilizând un calculator – foarte primitiv pentru noi astăzi – el constată că mici erori, considerate neglijabile, în datele de intrare se dovedeau catastrofice. El trage concluzia, neacceptată de comunitatea științifică timp de peste zece ani, că predicția stării timpului pe termen lung este condamnată pentru că este imposibilă.

       Este ceea ce cunoaștem azi sub denumirea “efectul fluturelui”: erorile și incertitudinile se multiplică în cascadă și ating în final turbulența deplin dezvoltată. Prima etapă a teoriei haosului este chiar această dependență senzitivă de condițiile inițiale. “Demonul” se află în nelinearitatea ecuațiilor mișcării fluidelor. Ea produce haosul matematic ce simulează realitatea naturală.

       Același Lorenz demonstrează cum un model fizic bine cunoscut de noi toți este un model de nelinearitate. E vorba de roata hidraulică. Apa cade regulat din partea de sus către roată. Dacă vâna de apă este lentă cupa superioară nu se umple suficient pentru a învinge frecarea și roata nu se învârte. Când vâna este mai rapidă, greutatea cupei pune roata într-o mișcare ce continuă permanent și regulat. Însă dacă vâna se accelerează rotația devine haotică din cauza efectelor nelineare din sistem. Lorenz a descoperit că într-o perioadă mai lungă mișcarea de rotație se poate inversa și apoi să nu mai revină deloc la o mișcare permanentă. Nu există deci un mod (pattern în engleză) predictibil. A fost o adevărată revoluție în aproximarea teoretică a fenomenelor din natură. În rezumat,noua teorie propune pericolul pe post de soluție. Paradoxul lui Benjamin Fondane (românul Fundoianu): “Să întemeiem societatea pe realitatea carteziană a îndoielii.” este astfel confirmat. Aspirația noastră de a găsi liniștea așezați pe malul râului sau al mării unde curg sau alunecă valurile vieții este o iluzie; suntem întotdeauna duși către vâltoare, spre impredictibilitate.

       Pentru a înțelege impredictibilitatea vă propun să utilizăm ideea filozofiei dualiste care guvernează astăzi fizica modernă. Cunoașterea naturii se împarte în două categorii: fapte și probabilități. Putem înregistra faptele trecutului. Ele sunt observațiile asupra lumii reale, a stărilor naturii pe care le putem măsura. Însă,aceste înregistrări nu ne permit  să facem prognoze sigure. Ele ne indică probabilități privitoare la ceea ce se poate produce în viitor. Viitorul este nesigur pentru că procesele din intimitatea naturii nu sunt predictibile. Natura este în același timp celestă, în perfectă armonie, dar și inexplicabil de fragilă în stabilitatea sa. Thomas D’Aquino afirma și insista că un univers perfect trebuie să conțină în el întâmplarea, hazardul, pentru a permite oamenilor să aibă propria lor autonomie. Noi ocupăm o realitate, care în conformitate cu știința clasică, știința deterministă, a formalităților bine întemeiate logic și matematic, avansa sub o cauzalitate presupusă perfectă. În intimitatea sa natura nu este așa. Viitorul nu poate fi  un duplicat al experienței trecutului. Elementul suprem în natură este schimbarea.

       Pentru știință natura este constituită din sisteme dinamice disipative. Orice sistem dinamic cunoaște o tranziție spre o stare neperiodică sau neliniară, spre starea de haos temporară. Traiectoriile pe care evoluează sistemul nu sunt stabile; la un moment dat ele suferă bifurcații și predicția evoluției nu mai este posibilă. Apare și se instalează turbulența. Este pierderea coerenței spațiale și uneori și temporale. Este haosul. Comportamentul, din punct de vedere matematic, este stohastic. Fizicienii spun că modurile stabile sunt sclavii modurilor instabile.

       Pentru a sublinia această antinomie în însăși abordarea științifică să-l urmăm pe marele savant de origine română Nicolae Georgescu-Roegen:

“Spiritul Occidentului pare contaminat de un fel de virus incurabil care produce o sete irezistibilă de ordine logică.” Însă gândirea logică, această deprindere analitică, cere intuiție. Cum spunea Einstein “o intuiție bazată pe înțelegerea plină de simpatie față de experiență.”

       Am citit recent cu mare interes cartea lui Nicolai Berdiaev “Filozofia lui Dostoievski”. El spune “Omul nu este aritmetică, este o ființă problematică și enigmatică.” și îl citează pe Dostoievski: “Dacă îmi veți spune că putem calcula haosul și tenebrele, că însăși posibilitatea calculului preliminar va opri nebunia eu vă răspund că omul se va preface că e nebun pentru a face totuși ceea ce are chef să facă.” Toate cuvintele necesare sunt aici: haos, predicție, inevitabila impredictibilitate adică nebunia. Și nu e totul. Într-un alt text Dostoievski spune: “În profunzimea naturii umane nu este nici odihnă, nici unitate, ci un turbion dinamic.”

       Berdiaev spunea “Dostoievski vrea să aducă lumina din întuneric.”

       Ce produce schimbarea climatică? Un factor extern sau o cauză internă? Exemplul binecunoscut de factor extern este acumularea de gaz carbonic în atmosferă. Efectul acestei acumulări conform celor mai recente rezultate este o alunecare a climei față de ceea ce părea permanent în trecut spre încălzirea înregistrată mai recent. Cauzele interne sunt fluctuaţiile mici iniţiale ce generează fenomene  precum furtunile,valurile de căldură,ploile torenţiale şi topirea bruscă a gheţurilor.   Aceste cauze interne sunt de natură haotică și sunt impredictibile, mai puțin într-un număr de cazuri critice când pot apărea anumite tendințe. Însă este de acum sigur că schimbările climatice, impredictibile, pot provoca un salt climatic de la o stare la alta. Este cauza marii temeri pe care o împărtășește comunitatea științifică astăzi.

 

Impredictibilitatea în științele sociale

 

       În 1968, Benoit Mandelbrot, cercetând variația în timp a prețului bumbacului a observat că evoluția la bursă cunoaște schimbări în general foarte mici de la o zi la alta, dar din când în când se schimbă substanțial și foarte brusc; “valorile medii nu ne spun nimic despre aceste mari și rare schimbări”. “Pericolul este că nu se ține seama suficient de experiențele terminate în eșec.” Economia în echilibru există numai în rezultatele simulărilor matematice plecând de la modele economice concepute pentru a prevedea cursul de stabilitate al prețurilor. Este ceea ce Whitehead numea ”iluzia concretului prost înțeles”. În realitate apare un fenomen crucial și anume că individul pus într-o nouă situație economică își poate modifica preferințele. Este efectul Oedip. Anunțarea unei viitoare acțiuni modifică datele pe care individul și-a construit planurile sale și atunci el și le revizuiește. Poincare afirma net “nu există logică și epistemologie independente de psihologie”. Efectele deciziilor indivizilor sunt imposibil de prevăzut în calcul economic. Tabloul poate fi reconstituit numai prin tatonări.

       Unde ne aflăm astăzi, la 40 de ani de la apariția teoriei haosului?

 

        Teoria haosului este azi un stâlp al cercetării ştiinţifice,utilizată nu doar pentru a descoperi ci şi pentru a explica. Evenimentele impredictibile pot conduce spre aplicaţii în lumea fizică reală. Geometria complexă a impredictibilităţii,pe care o numim ''stranie'', ia forma atractorilor :tablouri extrem de complexe ale traiectoriilor rezultate din simularea pe calculator. Există deci un mod de comportament care, după o perturbaţie,face ca sistemul să revină la echilibru. Altfel spus poate exista o anumită ordine- în haosul ce înseamnă impredictibilitate-care se angajează pe o altă cale. Aceea a calităţii iar nu a cantităţii. Această alunecare de la cantitate către calitate este un factor al gândirii sistemice moderne. Lorenz anunţase deja această nouă atitudine prin conceptul curgerii neperiodice deterministe. Există o fereastră de predictibilitate de lungime diferită în funcţie de evenimentul studiat. Spre exemplu, în meteorologie fereastra este de trei zile şi orice predicţie pentru  mai departe este fără valoare. Suntem obligaţi să trecem la probabilităţi.                                                                                                                                                                                 

       Politica, la fel ca şi  economia, este criticată pentru interesul excesiv acordat termenului scurt. Conducătorii politici sunt cel mai adesea obligaţi să dea socoteală pentru lipsa de rezultate faţă de promisiunile făcute. Ei, ca şi managerii din economie, au învăţat că evenimentele nu sunt predictibile şi e mult mai bine să le explici decât să le înfrunţi. Astfel,puterea relaţiilor publice a devenit extrem de importantă în exerciţiul de putere. Fereastra de predictibilitate în politică este scurtă şi cea mai importantă calitate a unui lider politic este să  propună proiecte pe termen scurt şi să le ajusteze rapid după circumstanţe. Mi-e teamă că marea politică nu mai este posibilă fiindcă pentru a o face ar trebui ţinută cârma şi continuată strategia pe termen lung chiar şi atunci când opinia publică nu mai este favorabilă. Cum putem şti dacă rezultatele sunt diferite de acelea ce s-ar fi obţinut cu alte politici? Cum să aflăm dacă efectele sunt mai bune sau mai rele comparate cu cele la care s-ar ajunge pe alte căi? Dacă suntem incapabili să prezicem evenimentele putem totuşi ca plecând de la fapte să imaginăm consecinţele.

        Impredictibilitatea în ce priveşte viitorul Europei este din păcate astăzi evidentă. Ea este de ordin politic desigur dar în esenţă se regăseşte în economie. Atâta timp cât performanţa economică a Euro-zonei este slabă este aproape imposibil să se menţină un spirit european, "un esprit de finesse" cum spunea Blaise Pascal. Adică un spirit optimist. Dialectica de cea mai bună calitate păleşte în faţa răcelii stării economice. Egoismele naţionale se întăresc iar blocul european nu este o unitate. Recentul schimb de active între gigantul german BASF şi cel rus,GAZPROM, care face din compania rusă un mare jucător pe piaţa germană de distribuire a gazului dar şi cea belgiană,olandeză,austriacă,cehă şi britanică,vorbeşte clar despre prioritatea economicului în faţa politicului. Criza recentă a refugiaţilor demonstrează lipsa de pregătire a Uniunii Europene. Vroiam să credem că instituţiile europene erau capabile să facă faţă asaltului dat de imprevizibil.Nu este aşa. Cred că e momentul să punem noi întrebări unor răspunsuri deja cunoscute. Precum în teoria haosului,trebuie să trecem de la analiza cantitativă la predictibilitatea calitativă.Spre exemplu,ar trebui să iniţiem un vast studiu sociologic cu refugiaţii ce se află deja în Germania,Ungaria şi Franţa. Este un mijloc sigur de a cunoaşte realitatea stării psihologice din Orientul Mijlociu,sau cel puţin din Siria,Liban şi Libia. Trebuie să fim imaginativi atunci şi mai ales atunci când vrem să arătăm generozitatea noastră. Căci generozitatea este mai eficientă când este şi interesată.Să nu fim ipocriţi.Există o reală solidaritate dar poate fi şi un interes economic.

       În concluzie, pentru a nu trăi într-o permanentă stare de îndoială, pentru a face vizibil invizibilul,e nevoie de cultură. E nevoie de multă cultură pentru a construi o nouă cultură.

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy