Impozit jurnaliști. Romaşcanu (PSD): Nu poate fi vorba de mită faptul că scuteşti de taxe o categorie socială

Scutaru Cristina / 14 feb 2020 / 15:08 Salveaza PDF Comentarii
Lucian Romașcanu
Lucian Romașcanu

Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a afirmat, vineri, că în cazul scutirii angajaţilor din presă de impozitul pe venit nu este vorba de o măsură cu caracter electoral, prin care s-ar încerca să se câştige simpatia unei categorii sociale.

'Nu poate fi vorba de mită faptul că scuteşti de taxe o categorie socială, ci o măsură de stânga sănătoasă, pe care cred că jurnaliştii truditori o apreciază. Am dat mii de euro la doctori şi nu ne-a votat nici unul, noi nu dăm salarii ca să fim votaţi, nu dăm scutiri de taxe ca să fim votaţi', a declarat Romaşcanu la Buzău, în cadrul unei conferinţe de presă.

Senatorul social-democrat a adăugat că în domeniul presei există 'o categorie la care lumea nu se gândeşte, ziariştii truditori'.

'Noi avem în faţa noastră tot timpul vedetele meseriei de ziarist (...), scutirea de taxe pentru ziariştii importanţi ai ţării nu ar însemna un beneficiu. (...) În strategia unui partid de stânga este şi sprijinul categoriilor defavorizate, iar jurnalismul este o categorie defavorizată, să munceşti în redacţie de dimineaţă până seara pe 10 milioane pe lună, pe 15 milioane, 10% contează, la 5.000 de euro pe lună, sigur, şi acolo sunt nişte bani, dar nu prea mai simţi nevoia', a mai spus fostul ministru al Culturii. El a apreciat că 'este o măsură bună, indiferent de opiniile purtătorilor de mesaje ai breslei', informează Agerpres.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23