Hu Jintao: Partidul este bolnav iar corupția este o problemă politică

CHINA1
CHINA1

Moștenirea pe care o lasă președintele Chinei, Hu Jintao, succesorului său Xi Jinping, este o țară măcinată de corupția elitelor, singura salvare fiind "credinţa comunistă în marxism, socialism şi comunism", "sufletul său politic". Acest fapt a reieșit din discursul lui Hu Jintao din deschiderea celui de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez.

Discursul lui Hu Jintao, preşedintele Chinei, în deschiderea Congresului PCC, joi, la Beijing, este un veritabil testament politic, lăsat succesorului său Xi Jinping, căruia îi trasează un caiet de sarcini inedit, ce include combaterea corupţiei care ameninţă întreg regimul politic, comentează AFP.

 Fără a cita vreo reformă politică, preşedintele în exerciţiu s-a străduit timp de 90 de minute să sublinieze "rolul conducător" pe care PCC trebuie să şi-l consolideze în toate domeniile, evocând faptul că "niciodată (China) nu va copia un sistem politic occidental".

 Vineri, presa oficială a subliniat la unison că secretarul general îşi încheie activitatea angajând PCC în "menţinerea fermă a căii socialiste cu specific chinez".

 "În timp ce unii conservatori au pledat pentru întoarcerea la egalitarismul chinez, cu o economie planificată şi un control ideologic, influenţele liberale au încercat să copieze modelul occidental în China", a comentat vineri cotidianul oficial Global Times, citat de AFP.

 La închiderea congresului, Xi Jinping va moşteni cel mai mare partid din lume, cu 82 de milioane de membri, cu un control decisiv asupra tuturor eşaloanelor sociale şi economice chineze, a doua economie din lume începând cu anul 2010.

 Cu toate acestea, "Partidul" este bolnav. Pericolele care pândesc sunt din "ce în ce mai grave", Corupţia este "o problemă politică majoră, sursa unei mari anxietăţi în rândul populaţiei". Ea necesită un "angajament politic clar şi pe termen lung din partea Partidului", a subliniat Hu Jintao.

 Subminat de la bază de avantajele, mita şi abuzurile puterii din partea administraţiilor locale, partidul este afectat la vârf de dezvăluiri cu privire la averile înalţilor demnitari, inclusiv cea a lui Xi Jinping.

 "Dacă vom eşua în a trata aceste probleme într-o manieră corectă, ele s-ar putea dovedi fatale pentru Partid, putând provoca chiar prăbuşirea acestuia şi colapsul statului", a avertizat Hu Jintao în încheierea discursului.

 Aceasta este o aluzie clară la revolta "Primăverii de la Beijing" din 1989, când populaţia din întreaga ţară a ieşit în stradă pentru a solicita, încă de atunci, eradicarea corupţiei şi reforme politice. Partidul şi statul se aflau în faţa colapsului, cum s-a întâmplat în timpul revoluţiei culturale din 1966-1976.

 În ambele cazuri, recurgerea la forţa armată a fost singura care a salvat regimul.

 În ceea ce priveşte soluţiile, "Trebuie să încurajăm membrii partidului să devină modele ale virtuţilor socialiste", "să studieze marxism-leninismul şi gândirea lui Mao Zedong", "să fie fermi în idealul şi convingerile noastre şi să rămână loiali credinţei comuniste", a asigurat preşedintele în exerciţiu. (Sursa: RTV)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel