Hillary Clinton, candidatură ca președinte al SUA - Video

Hillary Clinton a anunțat, duminică, printr-o înregistrare video, că va fi candidata Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2016. Aceasta va fi a doua tentativă a sa de a deveni prima femeie președinte al Statelor Unite.

"Sunt candidat la președinție", a anunțat Hillary Clinton, fostă primă-doamnă, senator și fost secretar de stat, confirmând astfel o candidatură așteptată de mai multe luni.

La 67 de ani, ea este în acest moment singurul candidat oficial la alegerile primare democrate și domină sondajele partidului, scrie Agerpres.

"Americanii în viața de zi cu zi au nevoie de o campioană. Vreau să fiu această campioană", a declarat Hillary Clinton în prima sa înregistrare video de campanie. "Plec pe teren pentru a câștiga votul dumneavoastră", a continuat ea.

Vezi și: Barack Obama, despre Hillary Clinton: "Ar fi o președintă excelentă"

Cel mai bine plasat republican în cursa pentru învestitura la Casa Albă este Jeb Bush, un alt moștenitor al unei dinastii politice americane. Fostul guvernator al Floridei nu și-a anunțat oficial candidatura, dar intențiile sale sunt clare.

Cu puțin timp înainte de anunțul lui Hillary Clinton, el a postat pe Twitter o înregistrare video în care promite propuneri "în următoarele săptămâni și luni".

"Trebuie să facem mai bine decât politica externă a lui Obama și Clinton, care a slăbit relațiile cu aliații noștri și i-a încurajat pe dușmani", spune Jeb Bush, în vârstă de 62 de ani. El este fratele și fiul foștilor președinți George W. Bush și George H. W. Bush.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel