Harry şi Meghan, în Noua Zeelandă. Mic dejun 'prietenos cu femeile însărcinate'

Harry şi Meghan au discutat despre sănătatea mintală în timpul unui mic-dejun în Noua Zeelandă.

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au înfruntat vremea potrivnică din Wellington, luni, pentru a se întâlni într-un legendar club al pasionaţilor de surfing din capitala Noii Zeelande cu un grup de reprezentanţi ai unor asociaţii care îi ajută pe tinerii diagnosticaţi cu afecţiuni mintale, informează DPA.

Ducele şi ducesa de Sussex, care au purtat ţinute casual în nuanţe de gri, au vorbit despre valoarea pe care o are normalizarea în spaţiul public a conversaţiilor despre sănătatea mintală cu o serie de reprezentanţi ai unor asociaţii care sprijină tinerii diagnosticaţi cu astfel de afecţiuni prin intermediul unor numere telefonice speciale, mesaje pe reţelele de socializare, site-uri şi programe educaţionale implementate în şcoli. Întâlnirea a avut loc la Maranui Cafe din Wellington, iar meniul prezentat, considerat 'prietenos cu femeile însărcinate', a inclus şi câteva specialităţi locale, precum biscuiţi cu portocale şi curmale, suc de drupe şi felii dintr-o tartă cu ovăz.

Plaje aurii şi vegetaţie luxuriantă

Din Wellington, prinţul Harry şi Meghan vor călători spre Strâmtoarea Cook pentru a vizita Parcul Naţional Abel Tasman, aflat în extremitatea nordică de pe South Island. Cel mai mic parc naţional din Noua Zeelandă este renumit pentru plajele sale aurii şi potecile amenajate în mijlocul unei vegetaţii luxuriante. Cuplul princiar britanic intenţionează să se plimbe de-a lungul unei astfel de poteci alături de un ranger al parcului, pentru a învăţa cât mai multe lucruri despre istoria pădurilor locale şi despre provocările cu care se confruntă mediul înconjurător şi activităţile de protejare a habitatului din acel parc natural.

Harry şi Meghan vor reveni în Wellington luni seară şi vor vizita centrul Courtenay Creative, unde vor participa la un eveniment ce doreşte să celebreze efervescenta scenă a artelor creative din capitala neo-zeelandeză. După vizitele din Australia, Fiji şi Tonga, cele patru zile petrecute de Harry şi Meghan în Noua Zeelandă reprezintă ultima etapă din primul turneu pe care cuplul princiar britanic îl întreprinde în străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel