Grupele Europa League. Burleanu: ”Ar fi un sezon negru...”

Răzvan Burleanu, șeful FRF, a declarat, luni, că ar fi 'un sezon negru pentru Liga I' dacă niciuna dintre echipele româneşti, FCSB şi CFR Cluj, nu ar reuşi calificarea în grupele Europa League.

'A fost o noapte neagră în ceea ce priveşte rezultatele din Luxemburg şi Austria. Dar eu sunt ultimul care speră, adică până atunci când nici jucătorii nu vor mai crede în şansa lor. Dar atât timp cât jucătorii speră, voi spera.şi eu că FCSB şi CFR vor putea întoarce rezultatele din prima manşă. Ar fi un sezon negru pentru Liga I din România dacă nu am avea echipă în grupele Europa League. Eu am văzut Rapid Viena şi Dudelange şi consider că au fost adversari accesibili pentru echipele noastre', a afirmat Burleanu la Casa Fotbalului.

Preşedintele s-a arătat surprins de progresul fotbalului din Luxemburg la nivel de club. 'La nivel de naţională ştim că Luxemburg nu mai e ce a fost, dar nu ne aşteptam ca şi la nivel de club să fie această schimbare. Contează în acelaşi timp şi cum tratezi meciul. Dacă vrei să te califici în grupele cupelor europene, asemenea meciuri trebuie să le câştigi', a adăugat oficialul FRF.

Ultimele echipe româneşti rămase în Europa League, FCSB şi CFR Cluj, au pierdut partidele din 23 august din prima manşă a play-off-ului Europa League. Rapid Viena (Austria) a învins FCSB cu scorul de 3-1, iar F91 Dudelange (Luxemburg) a trecut cu 2-0 de CFR Cluj.

Meciurile retur sunt programate joi, 30 august, pe Arena Naţională din Capitală, respectiv pe Stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu' din Cluj-Napoca.

Vezi și: FCSB - Rapid Viena. Becali: Echipa se știe. Sunt singurele întrebări



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel