Gorj: Zăpadă la Rânca şi pe Defileul Jiului. Drumarii intervin

Angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au intervenit cu patru utilaje pe DN 67 C Novaci-Rânca şi pe Defileul Jiului pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil, a declarat marţi, pentru Agerpres, şeful instituţiei, Ion Tudor.

Potrivit sursei citate, stratul de zăpadă din afara carosabilului atinge aproximativ cinci centimetri în zona montană Rânca.

'Am intervenit şi la Rânca şi pe DN 66 pe Defileul Jiului. Pe DN 67 C am intervenit de la kilometrul 22 până în staţiune, a nins 2-3 centimetri zăpadă tocată, la această oră drumul este negru, s-a acţionat, s-a oprit ninsoarea, dar este avertizare de cod galben de ninsori. Pe Defileul Jiului am intervenit de la Lainici până la Petroşani. Am acţionat cu două utilaje de defileu şi cu alte două pe DN 67 C Novaci-Rânca. Vom suplimenta numărul de utilaje în funcţie de nevoi. Stratul de zăpadă în decor la Rânca are 4-5 centimetri sau chiar 10, depinde de zonă', a precizat Ion Tudor.

Angajaţii SDN Târgu-Jiu vor acţiona, în această iarnă, cu 76 de utilaje proprii şi închiriate pe arterele deţinute în administrare.

De asemenea, se va interveni cu 8.670 de tone de material antiderapant, opt tone de clorură de calciu şi 11 tone de produs bio pentru dejivrare, urmând ca aceste cantităţi să fie suplimentate în cazul în care va fi nevoie. 

ANM: Alertă de ninsori în 14 județe

ANM a emis marţi dimineaţa o nouă alertă meteo de nisnori în mai multe judeţe şi de ploi abundente în aproape toată ţara.

COD GALBEN DE NINSORI: În intervalul 24 noiembrie, ora 16 – 25 noiembrie, ora 14, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului. În sudul şi sud-estul ţării se vor cumula cantităţi de apă ce pot atinge pe arii restrânse 15...20 l/mp. Precipitaţii, local mai abundente, se vor semnala şi pe parcursul zilelor următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel