Germania ar putea cumpăra aproape jumătate din compania de stat a Italiei, noua ITA, succesoarea Alitalia

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Compania germană Lufthansa, în cadrul căreia este acționar și statul german, este pregătită să cumpere o participație de 40% din acțiunile companiei de stat Alitalia, succesoarea ITA Airways, iar acordul ar putea fi dezvăluit săptămâna viitoare, a relatat sâmbătă cotidianul italian Il Foglio.

ITA Airways a început să zboare pe 15 octombrie, cu aproape 2.300 de angajați și o flotă la jumătate din cea operată de Alitalia, fostul transportator național, cu o vechime de 75 de ani, care a trecut printr-o succesiune amețitoare de restructurări și schimbări de proprietari.

Ziarul nu a oferit un preț pentru tranzacție, dar a precizat că cele două companii sunt foarte aproape de a ajunge la un acord asupra unor termeni cheie, cum ar fi rolul aeroportului Fiumicino din Roma ca hub pentru zborurile directe către Africa și unele rute către America.

Un purtător de cuvânt al ITA a declarat sâmbătă că managementul de top al companiei aeriene va prezenta un plan strategic consiliului de administrație al companiei pe 31 ianuarie.

Lufthansa a refuzat să comenteze.

Negocierile pentru vânzarea unei părți din ITA (vechea AlItalia) ar putea începe în martie

Raportul vine după ce, la 12 ianuarie, surse au declarat pentru Reuters că ITA a fost în contact cu Lufthansa, British Airways și Delta Air Lines, cu sediul în Statele Unite, pentru un parteneriat în acțiuni, afirmând că discuțiile oficiale ar putea începe până la sfârșitul lunii martie.

Un purtător de cuvânt al Lufthansa a declarat atunci că transportatorul german era deschis la posibilitatea unui parteneriat cu ITA.

Delta a negat că ar intenționa să investească în ITA.

Guvernul german deține în prezent 14% din acțiunile Lufthansa, în urma unui plan de salvare în plină pandemie de coronavirus din 2020, și intenționează să își vândă participația până cel târziu în octombrie 2023.

Grupul a fost salvat de la faliment de Germania, Elveția, Austria și Belgia cu un sprijin financiar de 9 miliarde de euro, aprobat de Comisia Europeană.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei a refuzat să comenteze raportul ziarului italian.

O tranzacție cu ITA ar fi supusă aprobării Uniunii Europene în materie de concurență, a precizat Il Foglio.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel