Germania, "al treilea sex" pe certificatele de naștere

Guvernul german a adoptat miercuri un text care legalizează un "al treilea sex" pe certificatele de naştere, care face din această ţară o deschizătoare de drumuri în Europa în recunoaşterea persoanelor intersexuale, relatează AFP şi DPA.

Pe lângă "feminin" sau "masculin" va putea fi înscrisă şi menţiunea "divers" în cazul persoanelor în cauză, potrivit acestui proiect de lege care trebuie aprobat de parlament.

"Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza identităţii sale sexuale", a declarat ministrul justiţiei social-democrat Katarina Barley (SPD), apreciind că această modernizare a stării civile ar fi trebuit să aibă loc de mult timp.

Guvernul de mare coaliţie între conservatorii Angelei Merkel şi social-democraţi aplică astfel o decizie a Curţii constituţionale din 2017.

Cea mai înaltă instanţă din Germania le-a dat deputaţilor termen până la "sfâşitul lui 2018" pentru a vota legalizarea unui "al treilea sex".

Olanda și Austria vor urma exemplul


Până în prezent, era posibil în Germania din mai 2013 să nu se completeze locul legat de sex, cei interesaţi putând apoi, în cursul vieţii lor, fie să aleagă unul dintre cele două sexe, fie să păstreze secţiunea necompletată.

Alte ţări din Europa s-au angajat şi ele pe calea recunoaşterii unui al treilea gen, precum Olanda sau Austria.

În Franţa, orice individ trebuie să aibă completată menţiunea privind sexul în termen de cinci zile de la naştere. Curtea de casaţie a respins anul trecut recunoaşterea unui "sex neutru", respingând cerea unei persoane născute şi fără penis, şi fără vagin.

Potrivit statisticilor ONU, între 0,05% şi 1,7% din populaţia mondială este intersexuală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel