Fundașul lui Tottenham, Emerson Royal, salvat în ultima clipă dintr-un jaf armat

Emerson Royal (dreapta). Foto: Instagram
Emerson Royal (dreapta). Foto: Instagram

Fotbalistul de Premier League a scăpat nevătămat datorită unui polițist aflat în afara programului.

Fundașul dreapta al clubului londonez de fotbal Tottenham Hotspur a mulțumit unui polițist brazilian care l-a salvat dintr-un jaf armat în Sao Paolo, deși era în afara programului, transmite BBC. Fotbalistul brazilian de 23 de ani făcea poze cu polițistul în exteriorul unui club de noapte din metropola sud-americană atunci când un hoț s-a apropiat, a scos o armă de foc și i-a cerut sportivului tot ce-i aparținea.

Cum s-a întâmplat totul?

Poliția a transmis că polițistul care se afla în afara orelor de muncă l-a urmărit pe hoț, după care a urmat un schimb de focuri. Din fericire, fotbalistul care evoluează în Premier League a scăpat nevătămat. „O să-ți fiu pentru totdeauna recunoscător”, a postat Emerson într-o postare pe Instagram. „Dumnezeu trimite Îngeri pe Pământ, iar acest lucru este confirmat în fiecare zi din viața mea. Această ființă, deși eu o numesc Înger, și-a riscat propria viață pentru a o salva pe a mea”, a adăugat fundașul dreapta care a trecut și pe la Barcelona în cariera sa.

A fost o luptă ca-n filme între cei doi

Nu mai puțin de 29 de gloanțe s-au tras înainte ca hoțul să fie rănit de polițist. Într-un comunicat, poliția din zonă a spus că pistolarul a fost dus la spital, scăpând cu viață. Emerson este în Brazilia pentru a se reuni cu echipa națională. Brazilia este o țară faimoasă pentru astfel de incidente cu arme de foc, ținând cont că numai în 2020 s-au înregistrat peste 40.000 de morți doar din această cauză.

UEFA a prezentat scuze suporterilor

UEFA a prezentat scuze suporterilor care au stat ore în şir la porţile stadionului Stade de France din Paris, la finala Ligii Campionilor. 

Meciul a fost amânat cu peste 30 de minute după ce polițiștii au reținut cu forța persoanele care încercau să intre pe Stade de France, în timp ce trupele de intervenție polițienești au pulverizat gaze lacrimogene asupra fanilor, inclusiv femei și copii.

"UEFA dorește să își ceară scuze sincer tuturor spectatorilor care au fost nevoiți să trăiască sau să asiste la evenimente înfricoșătoare și dureroase în perioada premergătoare finalei UEFA Champions League... într-o seară care ar fi trebuit să fie o sărbătoare a fotbalului european de club", a precizat organismul vineri, într-un comunicat.

"Niciun fan al fotbalului nu ar trebui să fie pus în această situație și nu trebuie să se mai întâmple".

Mare parte din vină a fost atribuită fanilor lui Liverpool de către ministrul francez de interne Gerald Darmanin, dar acesta a recunoscut că poliția a fost luată prin surprindere de câteva sute de „delincvenți" locali care au apărut pentru a provoca probleme.

Organismul care guvernează fotbalul european a comandat un raport independent la începutul acestei săptămâni, scrie Mediafax.

Urmează o anchetă

Vineri, aceștia au prezentat domeniul de aplicare, încercând să stabilească o cronologie a evenimentelor, să examineze planurile operaționale, să evalueze rolurile și responsabilitățile și răspunsul la evenimentele din interiorul și din afara stadionului.

"Anchetatorii vor colabora cu UEFA și cu toate părțile interesate relevante, inclusiv, dar fără a se limita la grupurile de fani... cluburile finaliste, spectatorii în general, Federația Franceză de Fotbal, poliția și alte autorități publice naționale și locale, precum și operatorul stadionului", a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel